2 noiembrie: ziua celor dinaintea noastră

În tradiţia vestică a Bisericii, luna noiembrie are o altă „greutate” decât în cea estică. Probabil sub influenţa străveche a celţilor, pentru care anul nou începea la 1 noiembrie, Vestul a stabilit data de 1 noiembrie ca fiind Ziua Tuturor Sfinţilor, iar pe cea imediat următoare, 2 noiembrie, ca fiind Ziua tuturor celor morţi. Și în Biserica Ortodoxă, în sâmbăta de după 2 noiembrie se pomenesc toţi cei dinaintea noastră, calendarul ortodox având nu mai puţin de patru sâmbete peste an alocate pomenirii morţilor, în fiecare anotimp câte una.

Unul dintre aforismele germane atribuit lui Goethe spune: „Părinţii trebuie să le ofere două lucruri copiilor: rădăcini şi aripi.” Rădăcinile sunt pentru ca omul să-şi cunoască originile, seva şi locul; aripile sunt pentru ca el să zboare liber, oriunde, mărturisind, înmulţind valoarea acumulată din seva rădăcinilor.

Copiii care au, au primit rădăcini, şi le conştientizează şi respectă. Cei care nu le-au primit, sau nu şi le cunosc, nu au ce şi cum să respecte. Rădăcinile conferă omului un „acasă” clar, o individualitate distinctă, care-i defineşte personalitatea, felul de a fi. Ele înseamnă mult mai mult decât simpla genetică. Sunt genetica împletită cu educaţia. Un om cu rădăcini este cel care învaţă de la părinţii lui, sau se interesează singur, cine şi cum i-au fost strămoşii, cultura, istoria şi mai ales spiritualitatea lor. Învaţă de unde vine şi unde trebuie să ajungă. Învaţă, nu în ultimul rând, care este seva autentică, sănătoasă, şi care sunt surogatele, nesănătoase, dăunătoare sau chiar mortale.

Chiar dacă nu i se cere omului să reproducă „lecţia despre rădăcini”, el o „poartă în raniţă” pe „frontul vieţii”, oriune va ajunge, şi oricât va trăi. Iar în funcţie de aceasta, rodeşte. Unii rodesc frumos, altruist, împlinitor de sine şi de alţii, având rădăcini adânci, hrănindu-se din seva adâncurilor. Alţii rodesc doar aparent frumos, hraniţi fiind de superficialitate şi mânaţi exclusiv de egoism, pofte şi plăceri. Iar destui nu rodesc, doar există, fiindcă nu au rădăcini.

Din considerentele de mai sus, rădăcinile – strămoşii omului – sunt extrem de importante. De aici şi porunca divină din Decalog a cinstirii părinţilor, adică a celor dinaintea noastră, a conferitorilor de rădăcini.

Tot din considerentele de mai sus, Biserica, îndeosebi Biserica Ortodoxă, alocă atât de multă cinstire înaintaşilor, având zile şi momente speciale de comemorare a lor, în care se cade ca omul să-şi amintească cu recunoştinţă de ei, să se roage pentru ei, reflectând la rădăcinile sale. Şi, nu în ultimul rând, reflectând la direcţia sa de creştere.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 2 noiembrie 2013.)

 

 

 

More...

mihaela.stan November 2, 2016 Cultura si Spiritualitate, Diverse