Marile oportunităţi din fiecare zi

Unul dintre pasajele evanghelice celebre este cel care dă şi denumirea duminicii în care el se lecturează, la Liturghie. Este vorba despre pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, relatată de către Evaghelistul Luca în capitolul al XVI-lea. Acest pasaj oferă tabloul elocvent al oportunităţilor necostisitoare ale fiecărei zile, ce aduc inestimabila seninătate sufletească şi de conştiinţă.

În cadre mari, relatarea plină de simbolism este foarte simplă: un bogat petrecea zilnic, îmbrăcat în porfiră şi vison, iar la poarta lui se chinuia nespus de foame, arşiţă, frig, sete, etc., se afla în disconfort trupesc maxim un sărac pe nume Lazăr. Acesta nu primea de la nemilostivul bogat nici măcar firimiturile care cădeau de pe mesele îmbelşugate. Iar supuraţiile rănilor lui erau hrană pentru câini.

După moarte, adică după trecerea amândurora din starea de viaţă în trup, la starea de viaţă fără trupul fizic, dat pământului, Lazăr se afla în „sânul lui Avraam”, adică în condiție de bucurie, de confort maxim; iar nemilostivul bogat se afla într-un disconfort acut, în iad, de unde a început a cere lui Avraam îndurare, pe de o parte pentru sine, cel copleşit de arşiţă, pe de alta pentru rudele lui rămase încă în viaţa terestră.

Răspunsul lui Avraam este unul negativ, la ambele solicitări, iar una dintre precizările sale este tăioasă: „între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.” (Luca  16,26) Din această afirmaţie reiese limpede faptul că, din perspectiva lui Dumnezeu, Căruia Avraam I-a fost slujitor fidel, binele şi răul, raiul şi iadul sunt realităţi distincte, neamestecate. Un adevăr pe care îndeosebi oamenii care iubesc stilul de viaţă superficial îl ignoră.

Veşnicia există, ea poate fi într-o stare de bine, sau dimpotrivă, de rău, şi se pregăteşte, se clădeşte în această viaţă în trup, pe pământ. Nu lucrurile extraordinare o clădesc, ci cele mărunte, de zi cu zi. Bogatul nemilostiv şi-o putea construi zilnic, câte puţin, arătând fie şi puţină compasiune, îndurare, săracului, umilului Lazăr. Refuzându-şi acest lucru, bogatul a fost şi a rămas un împietrit, un sec sufleteşte. Lazăr şi-a purtat cu demnitate crucea sărăciei sale, nu „l-a înjurat” pe nemilostivul opulent, ci şi-a încheiat socotelile cu această viaţă senin, „relaxat” sufleteşte.

Oportunitatea aceasta o are fiecare muritor, zilnic: să trăiască, să fie senin, mărinimos sufleteşte. Căci în ceea ce va trăi sufleteşte, în aceea va şi muri, aşa se va şi înveşnici.

Imagine: Reprezentarea săracului Lazăr în sânul lui Avraam, frescă din biserica Mânăstirii  Dečani-Serbia/Kosovo, secolul al XIV-lea, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 5 noiembrie 2013.)