Nectarie Sfinţitul: alinătorul multor dureri

Una dintre cele mai crude şi crunte realităţi cu care un muritor se poate confrunta în viaţă este starea de boală. Fie că este o limită cu care unii se nasc, fie că apare pe traseul vieţii, boala îl pune pe om, nu de puţine ori, în imposibilitatea de a mai merge înainte cu fruntea sus. Îl îngenunchează, la propriu. Iar în acel moment de neputinţă acută, când nimeni şi nimic din lumea asta nu poate ajuta, destul de mulţi îşi amintesc de Dumnezeu, de sfinţi, cerându-le ajutorul.

În ultimele decenii, unul dintre cei mai invocaţi sfinţi în cazuri de boli cronice considerate incurabile este Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, sărbătorit pe data de 9 noiembrie. Născut la mijlocul secolului al XIX-lea, în oraşul Silivria din actuala Turcie, el a cunoscut de foarte mic greutăţile vieţii austere, într-o familie numeroasă, cu încă șase fraţi, fiind nevoit ca la 14 ani să muncească din greu, în oraşul Istanbul, pentru hrană. Strâmtorat fiind şi având educaţie religioasă din familie, el a învăţat să-şi atârne viaţa de Dumnezeu. Când a ajuns la vârsta majoratului, datorită calităţilor morale excepţionale, viitorul monah Nectarie a fost angajat ca pedagog şi învăţător la şcoala teologică din oraş, iar la 20 de ani era învăţător în Insula Hios.

La 27 de ani a decis să se dedice cu totul lui Dumnezeu, în viaţa monahală, călugărindu-se într-o mânăstire de pe această insulă. Liceul a reuşit să-l termine abia la vârsta de 35 de ani, fiind ajutat financiar de către un om bogat evlavios, pe care îl impresionase viaţa virtuoasă a monahului Nectarie. După aceea, a urmat şi studii teologice, la Universitatea din Atena.

Înjosit, din invidie, de către confraţi, Nectarie era mereu mutat de colo-colo, în special fiindcă era un foarte bun predicator, trăitor autentic al adevărului de credinţă creştină. La vârsta de 43 de ani, el a fost hirotonit episcop de Pentapolis, în Patriarhia Alexandriei Egiptului; dar la scurt timp a fost izgonit de acolo, în Grecia, unde după ceva vreme a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion. Către sfârşitul vieţii, Episcopul Nectarie a renunţat la această funcţie şi s-a retras pe Insula Eghina, unde a întemeiat Mânăstirea Sfânta Treime, locul unde a ales să-şi doarmă somnul de veci.

A murit în anul 1920, la 84 de ani, iar viaţa sa plină de pătimiri îmbrăcate în mantia evlaviei i-a adus sfinţenia sufletului şi a trupului, care se păstrează neputrezit, până astăzi.

Canonizat oficial destul de târziu, în anul 1961, Sfântul Nectarie intrase deja din timpul vieţii sale pământeşti în panteonul oamenilor aleşi, buni, grabnic ajutători celor aflaţi în necaz. Continuă să fie unul dintre cei mai iubiţi sfinţi.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 9  noiembrie 2013.)