Postul, ca premisă a rugăciunii

Credincioşii practicanţi sunt familiarizaţi cu afirmaţia că postul nu este deplin, dacă nu este susţinut de două aripi: rugăciunea şi milostenia.

Dacă înfrânarea de la plăcerile fizice, mai puţin spirituale – adică postul – presupune o stare de atenţie, de adunare din împrăştiere, din neatenţie, rugăciunea implică, şi ea, aceeaşi stare, şi încă ceva: conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu. Omul rugător trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu, dialogând cu El.

Pe de o parte, atunci când omul îşi ia timp pentru rugăciune, pentru a se adresa lui Dumnezeu, este ca şi cum şi-ar lua timp să facă o vizită cuiva, să vorbească cu acel cineva. Nimeni dintre muritori nu se poate considera mulţumit de cei ce i se cred prieteni, dacă aceia nu-şi iau timp, disponibilitate şi atenţie, spre a-l vizita concret, nu doar a-şi manifesta frumoasele intenţii, neconcretizându-le. Cu atât mai puţin se poate mulţumi Dumnezeu cu declaraţii de credincioşie din partea oamenilor, care însă nu-şi iau timp, atenţie, efort, să-L „viziteze” pe Dumnezeu.

Pe de altă parte, se spune că cel care se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă, de fapt. Adică, Dumnezeu fiind omniprezent şi infinit, deci nelimitat, pretutindeni în Creaţia Sa, starea de rugăciune a omului poate fi şi ar trebui să fie, şi ea, permanentă, pretutindeni unde omul se află. Limitarea rugăciunii doar la timpul petrecut de om în biserică, sau în citirea anumitor rugăciuni rânduite de către Biserică, este, eventual, o legătură sincopată cu Dumnezeu, dacă trece de simplul formalism religios.

Rugăciunea, dialogul omului cu Dumnezeu, este, pentru cel care crede cu toată fiinţa sa în statutul său de creatură a unui Creator bun şi iubitor de oameni, o stare de perpetuă prezenţă. Prezenţa atentă a creaturii în faţa Creatorului. Din care derivă, inevitabil, starea de atenţie continuă a persoanei, la sine şi la cei din jur.

Stilul de viaţă „adunat”, pe care-l presupune şi determină postul, creează premisele necesare stării de rugăciune, fără de care postul este nedeplin, căci toate ale omului credincios trebuie să conveargă spre realizarea şi aprofundarea comuniunii cu Creatorul-Dumnezeu, şi cu semenii săi.

Imagine: Fresca din calota altarului Catedralei Nașterii Maicii Domnului a Mânăstirii Ferapontov, pictată de Dionisie din Moscova, cca. 1500.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 17 noiembrie 2012.)

 

More...

mihaela.stan November 16, 2016 Cultura si Spiritualitate