Echilibrul fragil al lumii

Data de 8 noiembrie 2016 a devenit un punct de reper în retorica virtuală, și nu numai acolo. Pentru că la această dată alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii au lăsat să se înțeleagă faptul că oricât de plăcute ar fi ,,libertățile” duse la extrem, oamenii ajung să le rejecteze. Americanii nu l-au ales pe Donald Trump drept viitorul lor Președinte fiindcă el ar fi avut o viziune social-politică mai coerentă și mai bine structurată decât contracandidata lui. L-au ales fiindcă Trump a răsuflat surplusul de aer al balonului umflat peste măsură, riscând astfel explozia.

Societatea umană per ansamblu este, la dimensiunea Universului, un micuț balon. Care poate exista și se poate mișca doar în condiții de echilibru, de suficient aer cât să plutească liniștit, dar nici excesiv umflat, încât să explodeze.

Realitățile social-politice pe care le-a trăit generația mea au fost edificatoare în sensul acestei schematizări puerile a mersului societății. Am trăit până la vârsta majoratului în comunism, ascultând povestiri ale părinților și ale bunicilor care trăiseră și în perioada interbelică. Era de neimaginat pentru noi acel grad de libertate socială și politică pe care ei îl trăiseră. Fiindcă noi învățam la școală și trăiam în societate doctrina comunistă și atât. Apoi, am trecut, cu prețul a multe vieți secerate brutal, la ,,capitalismul” lui Ion Iliescu. Dar oricât de mult s-ar putea să fi contribuit Ion Iliescu însuși, și o parte a vechilor comuniști, la detronarea lui Nicolae Ceaușescu, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă societatea românească nu ar fi fost saturată, suprasaturată de restricțiile și umilințele statului totalitar. Dacă societatea ar fi fost mulțumită, per ansamblu, de viața ei, lliescu și alții ca el nu aveau cum lovi în acel sistem. Nici în înțelegere cu Moscova, nici cu altcineva.

La nivel planetar, lucrurile nu stau cu mult mai departe. În toate societățile în care viața oamenilor nu este echilibrată, se întâmplă schimbări bruște, uneori brutale. Este o lege nevăzută a echilibrului care guvernează deopotrivă omul și societatea. Orice exagerare într-o direcție determină reacții dure ale organismului uman sau social, pentru stoparea ei. Iar exagerările sociale sunt, ca și exagerările umane, rodul unui mod de gândire și de acțiune. O gândire echilibrată, sănătoasă, la nivel individual, nu poate da naștere la dezechilibre. Nici personale, nici sociale. Societatea japoneză este, actualmente, printre foarte puținele care oferă un exemplu remarcabil în acest sens. Dar la baza ei stă o concepție de viață coerentă, cu rădăcini ancestrale.

Societățile vestice, toate de factură creștină, la origini, nu mai vor să-și respecte rădăcinile lor identitare culturale, religioase, etice. Asta le-a propovăduit și le propovăduiește sistematic „justițiarismul” social al activiștilor noii stângi, precum și noua ideologie a progresului liberal. De aceea, aceste societăți nu mai au repere de gândire și acțiune sănătoase. Nici la nivel personal, nici la nivel social. Au apucat pe câmpiile pline cu mușuroaie, cu avere și plăceri, și s-ar putea să se trezească sufocate de furnicile aferente mușuroaielor. Iar de așa stare de lucruri, fripturiștii găunoși sunt primii care caută să profite. Pe câmpiile pe care toți aleargă deopotrivă de debusolați, fripturiștii vin și ridică stindardul valorilor consacrate și demult călcate în picioare. Poporul se agață de acest stindard. Cu speranța că, totuși, vor scăpa de neplăcerea rătăcirii obositoare și incomode pe câmpiile pe care s-au dus prea departe.

Donald Trump este fripturistul găunos al americanilor. Dar fiecare societate vestică apucată pe arături are trumpii ei. După cum, la polul opus Vestului, și mama Rusie are. Decât să aștepte mântuirea de la trumpi, oamenii ar fi cazul să-și vină în fire. Să se întoarcă în sine, ca fiul rătăcit din parabola evanghelică a fiului risipitor. Sigur, instituții ca bisericile și universitățile ar fi primele obligate să ajute oamenii să se întoarcă de pe arături, să-și vină în sine. Să-i lumineze și ajute să priceapă rostul, noima lor, vocația lor de a fi ființe demne, nu jucării manipulate. Dar, cum toate instituțiile sunt la fel de duse pe arături, ca toată lumea respectabilă, societatea umană per ansamblu se va mai mișca, o vreme, brownian. Apoi se va mai instaura un oarecare echilibru, pentru încă o vreme. Asta dacă nu cumva balonul va exploda. Fragilitatea lui nu suportă extensii peste măsură.

 

More...

mihaela.stan November 18, 2016 Diverse