Logica simplă a bunei nemuriri

Mai multe evenimente sau pilde nou-testamentare explică limpede viața veșnică. Între ele se află și relatarea despre un dregător bogat, care a adresat următoarea întrebare Domnului Hristos: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18:18)

Este o întrebare dintre cele mai actuale pentru orice om, fiindcă mitul veșniciei, al tinereții fără de bătrânețe, este unul curent, dacă luăm în calcul imensitatea de mijloace artificiale prin utilizarea cărora omul se vrea veșnic tânăr și frumos. Pentru tinerețea veșnică se cheltuie, actualmente, în întreaga lume, sume exorbitante. Aceasta o reflectă statisticile. Iar oamenii mor, totuși, indiferent cât de mult investesc în „nemurirea” lor strict pământească.

Întrebarea dregătorului bogat se referea nu la mitul tinereții veșnice, ci la ceva mult mai mult decât atât: la viața veșnică. Sau, mai exact, la viața veșnică senină, nu întunecată. Fiindcă atât raiul cât și iadul sunt două realități veșnice, diferența dintre ele fiind felul veșniciei: una senină, luminoasă, bucuroasă; sau dimpotrivă, una încrâncenată, întunecată, tristă.

Răspunsul Domnului a fost următorul: „Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Luca 18:20) Respectivul om nu doar cunoștea aceste porunci, dar, un fapt absolut remarcabil, le și respecta: „Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.” (Luca 18:21)

Urmează momentul de lămurire definitivă a întrebării lui inițiale, anume precizarea că poruncile morale respectate se desăvârșesc în faptul de a urma lui Hristos. Iar pentru a putea urma Lui, omul nu trebuie să fie excesiv legat de cele strict pământești, materiale, ci are nevoie de o anume detașare de materie și de ancorarea reală în Duh: „Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.” (Luca 18:22) De unde atunci când a auzit despre cunoașterea și împlinirea poruncilor formale dregătorul cu pricina a răspuns bucuros și ferm, la auzul celor despre împărțirea bogăției, „s-a întristat, căci era foarte bogat.” (Luca 18:23)

Verdictul final al Domnului Hristos și implicit morala acestei relatări este următoarea: „mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18:25)

Atașamentul bolnăvicios, pătimaș, de materie împiedică omul să devină realmente spiritual și să-și pregătească veșnicia în Lumină. El poate fi formal spiritual, dar esențial rămâne material, carnal, opac la Lumina Care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Astfel ratează veșnicia senină.

Imagine: Iisus Hristos și tânărul bogat, miniatură dintr-un manuscris medieval bizantin, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 23  noiembrie 2013.)