Andrei Şaguna: model de român european

De-a lungul istoriei, românii au avut, ca şi alte popoare, reprezentanţi străluciţi ai epocii lor, care rămân, în egală măsură, stindarde valorice pentru noi şi pentru alte generaţii ce vin. Deşi nu pot fi anulate sau eludate nici una dintre formele de manifestare ale valorii, pe vârful piramidei rămâne mereu valoarea morală, iar strălucirea ei este mai mare, dacă şi ştiinţa o însoţeşte. Moralitate împletită cu ştiinţă, aşa ar putea fi caracterizat pe scurt Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei: ,,…moralitatea şi ştiinţa erau armele lui cele tari, cu care luptându-se purtă triumful Bisericii şi al naţiunii. Fără exagerare se poate zice, că el prin aceste mijloace devenise scutul şi decoraţia poporului român.[1]

Anastasiu Şaguna (la Botez primise numele mamei, care se numea Anastasia) s-a născut la data de 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809 (după calendarul nou), într-o familie de negustori macedo-români ce se stabilise în Mişcolţ-Nordul Ungariei, în urma emigrării, cu câteva generaţii în urmă, în Imperiul Habsburgic, din calea năvălirilor turceşti în Peninsula Balcanică. Era al treilea şi ultimul copil al familiei. Scurt timp după naşterea sa, tatăl – Naum Şaguna – a ajuns într-un impas financiar major, astfel încât a luat decizia de a renunţa la confesiunea ortodoxă şi de a trece la catolicism, ştiut fiind că, în acel început de secol al XIX-lea, a fi român ortodox şi sărac în Imperiul Austriac însemna, practic, să ai închise toate posibilităţile de afirmare socială şi politică. Tatăl se gândise, poate, mai mult la viitorul copiilor, luând această decizie pentru a le oferi şansa studiului în şcolile vremii, pe care el nu-şi mai putea permite să-l plătească. Prin renunţarea la confesiunea ortodoxă, Biserica Catolică lua sub tutela sa pe copiii convertiţilor de sex bărbătesc şi suporta cheltuielile necesare educării lor. Totodată, copiii acestora treceau automat la confesiunea catolică. Se pare că tatăl făcuse acest pas fără ştirea mamei, fiindcă la aflarea veştii, Anastasia Şaguna a dezabrobat hotărârea, refuzând încredinţarea copiilor episcopului catolic din Eger, şi i-a ascuns la tatăl său – Mihail Mutsu, creştin ortodox cu stare şi bun nume.

Trecând peste faptul că o înţelegere contractuală fusese încălcată, mama încercând să-şi sustragă copiii de la educaţia catolică, episcopul Fischer se va fi simţit profund lezat în demnitatea sa, tocmai de o femeie! De aceea, el a recurs la stăpânirea politică pentru a primi copiii spre creştere şi educare. Anastasia a refuzat însă îndeplinirea ordinelor ,,de sus”, la începutul anului 1815 luându-şi copiii şi ascunzându-se în casa unchiului său din Pesta, Atanasie Grabovski – mare negustor şi susţinător ardent al românilor doritori de învăţătură; apoi la Viena, unde avea rudenii în vestita familie a baronului Sina. Un raport către împăratul făcut de către consiliul orăşenesc din Pesta (episcopul catolic insista asupra cazului!) menţionează că pruncii lui Naum Şaguna frecventau Şcoala grecească şi biserica ,,greco-valahă” din Pesta.

Între timp, tatăl lui Andrei Șaguna a murit, iar curajoasa mamă a călătorit în iunie 1816 la Viena, dorind să  ceară de la însuşi împăratul permisiunea de a-şi creşte copiii în credinţa ortodoxă. I s-a refuzat întrevederea de către sfetnicii Curţii, dar în urma altor insistenţe şi a promisiunii că îi va educa în confesiunea catolică, numai să nu fie despărţită de dânşii, i-a fost aprobat dreptul de a locui împreună cu ei. Astfel, toţi cei trei copii vor primi educaţie catolică în şcoală, dar, în paralel, mama va insista acasă atât de bine pe credinţa ortodoxă, încât la vârsta majoratului fiecare dintre ei va face declaraţie de renunţare la religia catolică şi de revenire la Ortodoxie.

Şi numai acest episod din copilăria lui Şaguna dacă l-am evalua în contextul său, am înţelege că el a primit în dar evlavia profundă şi sinceră, caracterul curajos, ferm şi intransigent al mamei, calităţi consolidate prin educaţie şi care-l vor ajuta mult în a învinge greutăţile, deloc puţine, şi a se impune chiar şi în faţa celor care nu şi-l puteau face prieten.

După cursurile elementare şi cursul secundar în Mişcolţ, Anastasie a încheiat studiile gimnaziale ca eminent la Pesta. Apoi, tot la Pesta – centru universitar de renume la acea vreme, a urmat timp de 3 ani cursuri de Filosofie şi Drept. În primul an de studenţie, la numai 9 zile după majorat, a făcut o declaraţie fermă în care afirma că, deşi cunoştea foarte bine principiile religiei romano-catolice, ocupându-se în mod conştiincios cu studiul religiei, ,,convingerea intimă sau inspiraţia” îl îndemna să renunţe la ea, spre a reveni la Ortodoxie. Chiar dacă cu tergiversări, cererea i-a fost aprobată.

Absolvind facultatea, Şaguna a renunţat la o potenţială carieră juridică de excepţie, şi a ales să devină preot, plecând la studii teologice în Serbia, la Vârşeţ, singurul loc din Imperiu unde românii puteau studia teologie ortodoxă. La 23 de ani s-a hotărât să intre în monahism, fiind călugărit pe 1 noiembrie 1833, în mânăstirea Hopovo de lângă Carloviţ, cu numele de Andrei. Următorii 13 ani şi i-a petrecut printre sârbi, îndeplinind diferite responsabilităţi eclesiastice (profesor de teologie la Seminarul din Carloviţ, apoi la Vârşet, secretar al mitropolitului, membru al Consistoriului, egumen). Este hirotonit diacon (2 februarie 1834) şi preot (29 iunie 1837), apoi ajunge arhimandrit al mânăstirii Covil, de unde va fi numit, la 27 iunie 1846, vicar general al Episcopiei vacante a Transilvaniei.

Numirea a fost făcută de către însuşi împăratul, în urma recomandărilor venite din partea mitropolitului sârb, pe de o parte, şi a autorităţilor administrative ungureşti din Transilvania, pe de altă parte. Iată, pe scurt, părerea vicepreşedintelui Cancelariei Aulice transilvane, în raportul din 19 aprilie 1846, privitor la numirea unui vicar pentru Episcopia ortodoxă a Transilvaniei:,,…în vârstă de vreo 40 de ani, român de origine, format în ştiinţele filosofice, juridice şi teologice, complet stăpân pe limbile maghiară, germană, română, slavă, sârbă şi latină, călugărit de răposatul mitropolit Stratimirovici… Cu totul lăudabil în ce priveşte purtarea, străin de orice fanatism, el [Şaguna] ar putea fi în stare să pună ordine în problemele bisericeşti ale Ardealului, să cultive buna înţelegere cu cei de alte confesiuni, să promoveze ridicarea morală a poporului şi înainte de toate să activeze în folosul statului şi al Bisericii.[2] Ajungând la Sibiu, noul Vicar, deşi contestat de către adversari (ca nefiind român, ci sârb!), se impune clar în faţa viitorilor săi păstoriţi: ,,El este un bărbat frumos, înalt şi puternic, cu o faţă albă şi frumoasă; fruntea îi este largă şi netedă şi are o barbă neagră; el dă impresia evlaviei, seriozităţii şi autorităţii.[3]

Doi ani mai târziu, pe 24 ianuarie/5 februarie 1848, Andrei Şaguna a fost desemnat de către împărat, din trei candidaţi aleşi, ca episcop al Transilvaniei. La hirotonirea sa întru arhiereu, în Duminica Tomei a aceluiaşi an, proaspătul episcop era conştient că: ,,se cere de la mine, ca prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, şi ca reînvierea aceasta să corespundă trebuinţei Bisericii, mântuirii poporului şi spiritului timpului.[4]

Că Şaguna a înţeles trebuinţele poporului şi spiritul timpului, cum puţini au făcut-o, au constatat mai mult străinii şi a demonstrat-o mai ales posteritatea sa, pentru că în viaţă, deşi iubit de mulţi, a trebuit să poarte crucea răstălmăcirii faptelor şi ideilor sale, sau chiar a răutăţii şi micimii semenilor. Spusele lui Şincai se probează şi în cazul marelui Şaguna: ,,Pe neamul românesc mai mult l-au stricat mai întâi neînţelegerea între dânşii şi pizma dinăuntru…[6]

După mai mult de un pătrar de secol de dăruire până la istovire şi de realizări incredibile pe seama românilor transilvăneni, ingratitudinea şi atacurile nemeritate l-au afectat profund pe venerabilul mitropolit în ultimii ani ai vieţii, fiindcă ,,ura fanfaronada şi nesinceritatea, pentru că el era real şi spunea adevărul pe faţă – nu numai inferiorilor, dar şi superiorilor.”[7]

Deşi dezamăgit de oamenii pe care i-a slujit necondiţionat, a rămas până în ultima clipă credincios spiritului Evangheliei. ,,Să mă îngropaţi în hainele acestea simple călugăreşti,…, iar ca preot să săvârşească slujba înmormântării numai singur ieromonahul Gherman spiritualul seminarial şi duhovnic al meu…”[8] Ultimele cuvinte, rostite pe 16/28 iunie 1873, i-au fost: ,,Cu mine e gata! Ce va vrea Dumnezeu, toate sunt în ordine. Fiţi pe pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi![9]

Pentru aristocraţii vienezi, românul Şaguna era ,,der schöne Bischof”(Episcopul frumos), împăratul Franz Joseph I. îl trata cu atenţia şi respectul cuvenite oamenilor de cinste, împărăteasa Elisabeta (Sissi) îl socotea ,,Vater Şaguna“, iar un colonel sas din Sibiu, Edler von Mosing, afirma: ,,Voi românii, după moartea lui, trebuie să-l puneţi pe Şaguna între sfinţi!” [10]

Imagine: Fotografie originală cu Andrei Șaguna, din 1863/1864, realizată în atelierul fotografic Glatz Koller.

[1] POPEA N., Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879, p. 5

[2] STAATSARCHIV WIEN – Staatsratsakten 2173/ 1846, în BODOGAE T., 100 de ani de la venirea lui Şaguna în Ardeal, Cum a ajuns Şaguna vicar şi episcop în Ardeal, Sibiu, 1947, pp. 30-31

[3] Biblioteca Academiei Române -Manuscrise Româneşti, vol. 1000, Puşcariu către Bariţiu, 22 Aug/3 Sept. 1846, în HITCHINS K., Ortodoxie şi naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania 1846-1873, pp. 40-41

[4]Cuvântarea lui Andrei Şaguna la hirotonirea sa întru arhiereu, pe 18 Aprilie 1848, în  POPEA N., Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879, pp. 37-38

[5] Ghe Tulbure, Mitropolitul Şaguna. Oprea literară. Scrisori pastorale. Circulări şcolare. Diverse., Sibiu, 1938, pp. 183-188

[6] Gh. Şincai, Cronica românilor, cf. POPEA N., Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879, pp. 8-9

[7] Ilarion Puşcariu, în Mitropolitul Andrei, Baron de Şaguna-Scriere comemorativa, Sibiu, 1909, p. 414

[8] Idem

[9] POPEA N., Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879, p. 60

[10] Revista Teologică, Sibiu, 1923, Amintiri din viaţa Mitropolitului Şaguna, p. 249

More...

mihaela.stan November 30, 2016 Cultura si Spiritualitate