Bilanțul întru mulți ani deplini

Ultima zi din anul calendaristic poate fi, pentru fiecare om conștient, și o zi a bilanțului unui an, chiar al tuturor anilor anteriori ai vieții sale. Căci cu fiecare an scurs peste noi, ne îndepărtăm de începutul vieții noastre terestre, apropiindu-ne tot mai mult de celălalt capăt al ei, despre care nu știm nimic cert, afară de faptul că el există, pentru fiecare dintre oameni.

Orice călător lucid își cunoaște traiectoria, el pornește dintr-un loc și știe unde trebuie să ajungă. La fel, omul lucid își trasează traiectoria vieții, o stabilește conștient, chiar dacă n-o poate fixa cu exactitate de ceasornicar, date fiind necunoscutele – fericite sau nefericite – care pot apărea mereu pe drumul vieții lui.

Coordonatele majore ale fiecărei vieți sunt, în esența lor: nașterea, moartea și libertatea omului. Între cele două puncte sigure, cel de plecare și cel de sosire, libertatea omului trasează drumul. El poate fi unul limpede, nesinuos, odihnitor, deși nu lipsit de greutăți, sau dimpotrivă, complicat, întortocheat, obositor peste măsură.

Însă ceea ce este fascinant în toată zdroaba omului, este faptul că el poate mereu schimba ceva la drumul lui prin viață. Atât în bine, cât și în rău. Deși, îndeosebi cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă, schimbările sunt mai anevoioase, datorită obișnuinței care devine o a doua natură, ele nu sunt imposibile. Puterea Harului Divin de a-l ajuta pe om să-și îmbunătățească traiectoria vieții este nemăsurată, e important doar ca omul să vrea, caute și ceară acest ajutor. Dar și dorința diavolului de a-l abate pe om de la drumul limpede, spre a și-l face tovarăș sieși, prin nebuloasele depărtate de Dumnezeu în care Lucifer a căzut din trufie, nu este deloc neglijabilă.

Aflat între vocația binelui și ispita răului, omului i se întâmplă, nu arareori, să trăiască cum „vine la rând”, iar nu cum ar trebui. Ceea ce este o scădere a demnității sale. Pentru a se menține în vocație, omul are nevoie de exercițiul constant al voinței sale întru săvârșirea binelui. Și de evaluarea obiectivă a evoluției sale.

La o astfel de evaluare îndeamnă și finalul de an calendaristic. Oricât de aglomerată ar fi și este viața omului postmodern, el nu are voie să se lase zdrobit, în ființa sa, sub șenilele necruțătoare ale crizelor de tot felul: financiare, de timp, de loc. Căci niciodată umanitatea nu a aflat resurse de regenerare, de evoluție spre mai binele său, decât în sine. Scotocind în conștiința, în sufletul său, fiecare dintre noi va afla încă resurse de a făptui mai mult bine. Și implicit, de a-și face viața mai frumoasă, deplină. Doar astfel se poate oricine bucura de urarea: „La mulți ani!”

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 31 decembrie 2013.)

More...

mihaela.stan December 30, 2016 Cultura si Spiritualitate