Mihai Eminescu, genialitatea artistică şi desăvârşirea

A fi român şi a-ţi aminti de Mihai Eminescu, pe data de 15 ianuarie, este un lucru firesc. Asta în ciuda faptului că „epoca” precedentă l-a bagatelizat prin inflaţie.

Am decis să-l privesc de astă dată pe Eminescu prin prisma calendarului creştin-ortodox, cu atât mai mult cu cât a fost o persoană legată de Biserică. Prin Botez, prin contextul familial şi al epocii sale şi, nu în ultimul rând, printr-o concepţie de viaţă deloc străină de Creştinism, deşi nu integral creştină.

Calendarul ortodox pomeneşte, pe data de 15 ianuarie – ziua de naştere a poetului – doi Sfinţi „speciali”: Sfântul Pavel Tebeul şi Sfântul Ioan Colibaşul. Sfântul Pavel Tebeul este „pionierul” asceţilor din cea mai sălbatică pustietate a Egiptului, ajuns la o măsură duhovnicească care l-a impresionat şi pe contemporanul său, Marele Antonie. Sfântul Ioan Colibaşul, fiu de senator  imperial din Constantinopol, s-a dedicat şi el, într-un mod de excepţie, celor spirituale; după ce s-a retras într-o mânăstire cu program ascetic aspru, învins fiind de dorul casei părinteşti a renunţat la mânăstire, dar nu şi la practicarea spiritualităţii: s-a întors în apropierea părinţilor, dar a trăit ascetic, în anonimat, într-o colibă, în batjocura slugilor sale de odinioră, descoperindu-şi adevărata identitate faţă de mama sa doar în ceasul sfârşitului pământesc.

Interesant mi-a părut a privi simultan aceste trei persoane, din epoci istorice diferite, dar cu un „numitor” comun: excepţionalitatea. Căci atât Mihai Eminescu, cât şi cei doi Sfinţi mai sus-numiţi au fost şi rămân persoane de excepţie. Eminescu este un geniu artistic, pe cei doi Sfinţi i-aş numi genii moral-spirituale. Atât arta, cât şi spiritualitatea sunt domenii superioare ale existenţei. Iar cei trei au atins piscuri ale lor.

Totuşi, care ar fi deosebirea fundamentală dintre ei? Eminescu a atins superlativul artistic, care, orice s-ar spune, este relativ, efemer, moare împreună cu istoria umanităţii; Sfinţii au atins superlativul Absolut, apropierea și prietenia cu Dumnezeul Treimic, în Hristos Cel întrupat în istorie și veşnic viu. Iar între a salva clipa, istoria, de la zădărnicie şi vulgaritate – ceea ce arta autentică are menirea a face -, şi a-ți salva viața, a salva vieți de vulgaritatea şi întunericul depărtării vremelnice și veșnice de Dumnezeu – ceea ce spiritualitatea creştină autentică face -, a doua preocupare este clar superioară. Desăvârșirea moral-spirituală este superioară genialității artistice.

Aşadar, a trăi prin şi pentru artă este diferit de a trăi în şi pentru Hristos. Desigur, printre cele mai frumoase exemplare umane se numără artiştii Sfinţi, persoanele în care cele două dimensiuni – cea artistică şi cea moral-spirituală – se contopesc.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 15 ianuarie 2013.)

 

 

 

 

More...

mihaela.stan January 15, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse