Vulturul teologiei: Sfântul Grigorie de Nazianz sau Teologul

Structurile de gândire teologică care sunt pilonii creștinismului au fost consacrate de către marii dascăli creștini ai lumii antice și medievale, numiți Sfinți Părinți. Între cei mai de seamă dascăli creștini ai antichității se numără, fără îndoială, Grigorie de Nazianz, supranumit și Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu. El este celebrat în mod individual, pe data de 25 ianuarie, iar împreună cu alți doi corifei ai teologiei – Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur – pe data de 30 ianuarie.

Născut în anul 330, la Arianz, în actuala Turcie, Grigorie s-a bucurat de o educație elevată. A studiat în pe atunci vestitul centru universitar Cezareea din Capadocia, unde l-a cunoscut și pe prietenul său, Vasile cel Mare; apoi în Cezareea Palestinei, în Alexandria Egiptului, iar finalmente în capitala filosofiei antice – Atena.

După studiile la Atena, drumurile celor doi buni prieteni s-au despărțit oarecum: Vasile era mai înclinat spre viața practică; Grigorie spre metafizică, spre retragerea în liniște și interiorizare. În anul 361, Grigorie a fost hirotonit preot, împotriva voinței sale, iar Vasile, deja arhiepiscop al Cezareei Capadociei, l-a hirotonit episcop, în anul 371, pentru localitatea Sasima.

Pentru firavul și meditativul Grigorie, oficiile bisericești erau mai degrabă o corvoadă decât o bucurie, cu atât mai mult cu cât era vremea marilor erezii promovate de diverși diletanți într-ale teologiei, și susținute politic. Drept pentru care, înfruntarea lor era, cel mai adesea, o luptă crâncenă cu prostia, viclenia și bădărănia.

În anul 374, după moartea tatălui său – fost episcop la Nazianz – Grigorie s-a retras la o mânăstire din Isauria. Acolo l-a vizitat o delegație venită din Constantinopol, spre a-l invita să meargă să reorganizeze, după moartea ereticului Împărat Valens, comunitatea creștină divizată de erezia arianismului. Îndemnat de către Sfântul Vasile, Grigorie s-a supus și a plecat, în 379, la Constantinopol, unde, în capela numită „Învierea”, a rostit ciclul de cinci cuvântări teologice care i-au conferit ulterior supranumele de „Teologul”.

Viața plină de intrigi bisericești și politice din Constantinopol l-a determinat să plece de acolo, în 381, la Nazianz; iar în 383 s-a retras în locul său natal, petrecându-și ultimii ani ai vieții în rugăciune, meditație și scris.

Și-a sfârșit călătoria pământească în jurul vârstei de 60 de ani, lăsând în urmă o operă teologică bogată și foarte valoroasă, fundament al gândirii și scrierilor bisericești ulterioare, al doctrinei Bisericii.

Și numai titlul singur al unei cuvântări rămase de la Sfântul Grigorie de Nazianz ar fi suficient pentru a învăța de la dânsul ceva esențial pentru orice om: „Despre moderația în discuții, și că despre Dumnezeu nu poate discuta oricine, și în orice moment.”

Imagine: Detaliu din icoana Sfântului Grigorie de Nazianz, pictată de Andrei Rubliov, cca. 1408.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 ianuarie 2014.)