Izgonirea din Eden, postul şi intrarea în Împărăţie

A treia duminică din Triod este alocată de către Biserică momentului de început al „încurcăturilor” umanităţii: izgonirea lui Adam din Eden. Din lunea care o secondează, începe Postul cel Mare ortodox, perioada de peste an de cea mai mai aspră nevoinţă a trupului şi a sufletului, deopotrivă, în scopul restaurării sau menţinerii echilibrului omului, în integralitatea sa.

Referatul biblic care relatează despre creaţia omului şi momentul neascultării lui de porunca Creatorului de a nu gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului, din cartea biblică Geneza, este – mai mult sau mai puţin – celebru, cunoscut. La fel de cunoscută este şi pedeapsa care a urmat neascultării: izgonirea lui Adam şi a Evei din grădina Edenului, ieşirea lor din atemporalitate în temporalitate, ceea ce a constituit momentul de început al istoriei umanităţii.

Neascultarea de Dumnezeu l-a scos pe primul om din comuniunea în iubire cu El, din scopul  pentru care omul fusese creat. Drumul spre refacerea acestei comuniuni destrămate a fost schiţat de către Dumnezeu Însuşi poporului ales – evreii – în poruncile pe care El li le-a dat. Mai târziu, când umanitatea în întregimea ei se „împrăştia” pe din ce în ce mai multe căi străine sensului său real, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în istorie, spre a le arăta oamenilor Calea către Împărăţia Sa.

Această Cale este descrisă în Evanghelii şi este aprofundată în Tradiţia Bisericii. Către asumarea ei cu mereu mai multă responsabilitate îndeamnă și perioada Postului Mare. Iar în vederea asumării ei, Biserica a rânduit „ajutoare” pentru om: pe de o parte postul alimentar şi trupesc, pe de alta pe cel spiritual. Ambele sunt la fel de necesare şi nu pot fi despărţite, aşa cum nici sufletul nu poate fi despărțit de trup, câtă vreme omul este încă în această viaţă. Ruptura dintre ele apare doar în momentul morţii omului.

Lectura evanghelică din această duminică este aceea din Matei 6: 14-21. Ea cuprinde, succint, „directivele” postirii corecte: iertarea aproapelui; atitudinea firească, neostentativă, decentă a celui care posteşte; ierarhizarea corectă a valorilor vieţii, intrarea în meta-logica divină a valorii autentice, ieşirea din materialismul gregar.

Nici una dintre aceste „directive” nu este simplistă. A ierta din inimă celui care-ţi greşeşte nu este deloc facil, îndeosebi în epoca orgoliilor exacerbate. A-ţi asuma postul real integral, cu demnitate, simplu, neostentativ, este destul de complicat, în epoca în care, dacă posteşti la modul serios eşti considerat „taliban” sau „îndoctrinat”, iar dacă doar ții dietă ești confundat cu un postitor autentic. Cât despre meta-ierarhizarea valorică, este un „lux” să afirmi şi să ţii pe primul loc în viaţa ta valorile spirituale, în epoca consumismului atroce şi a concurenţei look-urilor.

Ego-ul, imaginea personală, look-ul fiind dumnezeul omului postmodern, este extrem de greu să-i mai spui ceva şi de Dumnezeul Treimic – Creatorul lui – şi să-l convingi că acest Creator chiar merită toată atenţia şi dragostea omului de către El creat.

La capătul „absurdului” şi „anacronismului” Postului Mare se află însă Învierea, celebrarea Împărăţiei lui Hristos-Fiul lui Dumnezeu, care este Bucuria fără de sfârşit. De aceea, merită măcar puţină osteneală şi înfrânare, fie şi numai din curiozitatea de a simţi un pic altfel decât mai înainte Paştile, Sărbătoare care trebuie să fie trecerea omului din viaţă la mai multă viaţă, de pe pământ la cer, nu doar pretextul înfloririi profiturilor comercianţilor.

Imagine: Începutul Evangheliei lui Ioan, cu mâna lui Dumnezeu, în Codex Aureus al Sfântului Emmeram (München, Bayerische Staatsbibliothek), sec. al IX-lea, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 16 martie 2013.)

 

More...

mihaela.stan February 25, 2017 Cultura si Spiritualitate