Andrei Cretanul, autorul Canonului Mare

Fiindcă orice creație omenească are intrinsecă legătură cu autorul ei, se cade a cerceta legătura dintre Canonul Mare – imnul liturgic special al acestor zile, în Ortodoxie – și autorul său, Sfântul Andrei, Episcop al Cretei.

El s-a născut în Damasc, în jurul anului 660, într-o vreme când Siria era sub stăpânire musulmană. Educația creștină primită de la părinți i-a dat impulsul spre a alege viața monahală, la Ierusalim, unde a ajuns secretar al patriarhului de atunci.

În anul 685, a fost trimis delegat la Constantinopol, la lucrările Sinodului al VI-lea Ecumenic. A rămas acolo pentru mai multă vreme, încredințându-i-se conducerea unor așezăminte social-filantropice, opera caritabilă a Bisericii fiind la loc de cinste în capitala bizantină a epocii.

În anul 692, Andrei a fost ales episcop al Insulei Creta, de la care a și primit ulterior supra-numele „Cretanul”, sau „Criteanul”. Fiind o persoană educată și cu talent oratoric, el a fost un bun predicator, fapt care l-a ajutat să facă o amplă lucrare misionară, nu doar caritabilă, în eparhia sa. Pentru aceasta, a compus și foarte multe imne liturgice, între care și Canonul cel Mare, una dintre cele mai importante compoziții imnografice ortodoxe din perioada Triodului.

Sfântul Andrei și-a încheiat călătoria pământească în anul 740, lăsând posterității celebritatea numelui său legat îndeosebi de sus-numitul Canon Mare.

Acest Canon este o amplă meditație biblică și o umilitoare rugăciune a omului în fața Creatorului. Trimiterile explicite la pasaje biblice vechi și nou-testamentare au rolul de a-l pune pe om în situația unui dialog cu propria sa conștiință, ea însăși un soi de decalog al oricărui urmaș al lui Adam.

Sunt relatate, în cele peste 250 de strofe, deopotrivă exemple luminoase, de păcătoși îndreptați, cât și contra-exemple, de păcătoși aroganți. După fiecare strofă se reia obsesiv rugăciunea vameșului „Dumnezeule, miluiește-ma pe mine, păcătosul!“, în formularea: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Din cuprinsul Canonului Mare se înțelege limpede ce este păcatul: alipirea sufletului de cele pământești, strict mundane, efemere, ca și lumea însăși; și implicit pustiirea lui de frumusețile originare cu care a fost înzestrat inițial, după chipul lui Dumnezeu. Dacă această alipire, în fond anormală, se produce cu relativă ușurință, în virtutea inerției și prin imitație, procesul invers, de dezlipire a sufletului de materie, se face cu atât mai greu, cu cât alipirea este mai îndelungată, devenind o obișnuință, sau o a doua natură a omului.

Cunoscător al Bibliei, dar și al vieții practice a omului, Sfântul Andrei din Creta a compus, în Canonul cel Mare, unul dintre cele mai complexe tablouri ale căderii și ridicării omului, de natură a impulsiona pe orice doritor de mai bine, mai frumos, mai senin în sufletul său.

Imagine: Detaliu de frescă bizantină reprezentând pe Sfântul Andrei al Cretei, în biserica Agia Anna (Αγία Άννα) din Amari-Becken, Creta. Frescele acestei biserici, datate 1225, sunt cele mai vechi datate din Insula Creta.

 

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 6 martie 2014.)

More...

mihaela.stan March 1, 2017 Cultura si Spiritualitate