Imnografia Bisericii – izvor de spiritualitate

Pe data de 4 aprilie, calendarul ortodox îl comemorează şi pe Sfântul Iosif Imnograful, un călugăr care a trăit în secolul al IX-lea, în perioada iconoclastă, fiind unul dintre aprigii apărători ai cinstirii icoanelor.

Născut în Sicilia, în anul 816, Iosif a părăsit-o, împreună cu familia, datorită invaziei arabe, mutându-se în Grecia, unde a ales calea vieţii monahale. Sfântul Grigorie Decapolitul, care i-a fost părinte spiritual,  l-a dus de acolo la Constantinopol – inima Imperiului Bizantin -, eruditul monah Iosif fiind ales ulterior ca delegat al călugărilor constantinopolitani care apărau cinstirea icoanelor, la Papa Leon al III-lea, pentru a-i cere ajutorul.

Călătoria sa înspre Roma nu s-a mai terminat însă, fiind capturat de către arabi şi dat iconoclaştilor, care l-au aruncat în închisoare, unde Sfântul Iosif a petrecut şase ani. Închis fiind, el s-a preocupat, mai departe, de susţinerea şi promovarea fermă a cinstirii icoanelor, şi a fost îndemnat, într-o viziune în care i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae, să cânte, slăvindu-L pe Dumnezeu; ulterior eliberării sale din închisoare, Iosif s-a dedicat şi compunerii de imne liturgice.

Întrucât erezia iconoclastă a bântuit Imperiul Bizantin în mai multe etape, şi Iosif a mai fost persecutat după eliberarea din închisoare, fiind încă de două ori exilat. El a revenit la Constantinopol definitiv în anul 867, stingându-se din viaţă în anul 883.

Tradiţia a transmis informaţia că Sfântul Iosif Imnograful ar fi compus nu mai puţin de o mie de cântări liturgice bizantine, care se regăsesc până astăzi în cărţile de cult ortodoxe.

Comemorarea acestui prolific imnograf bisericesc este cel mai potrivit prilej de reflecţie la frumuseţea, profunzimea şi importanţa imnografiei în cultul Bisericii, în genere, al Bisericii Ortodoxe, în special.

Slujbele religioase din Postul Mare includ imne liturgice specifice perioadei şi propulsează sufletul, mintea celui care le ascultă cu atenţia cuvenită, în lumea spirituală, ridicând omul de la cele mundane, adesea carnale sau vulgare, la cele mai presus de ea.

La fel ca şi iconografia, imnografia este una dintre formele de exprimare artistică specifice Bisericii, cu „legi” sau canoane clare, care o diferenţiază de celelalte forme muzicale, laice.

Iar în ceea ce priveşte Biserica Răsăritului, şi de s-ar pierde toate cărţile de teologie ortodoxă, dar ar rămânea iconografia şi imnografia bizantine, ele cuprind în sine această teologie, pe înţelesul tuturor.

Imagine: Reprezentarea Sfinților Ioan Damaschin (675-749) și Cosma, episcopul Maiumei, fratele său înfiat – doi dintre marii imnografi bizantini – din manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 4 aprilie 2013.)