Sfânta şi Marea Miercuri – pomenirea  femeii care a uns cu mir pe Domnul Hristos, în Betania; vânzarea lui Iisus de către Iuda

Referatele evanghelice consemnează că Mântuitorul Iisus Hristos a petrecut ziua de miercuri dinaintea răstignirii Sale în Betania, în familia lui Lazăr cel înviat din morţi şi a surorilor sale, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.

În casa lui Simon fiind, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir de nard, pe care l-a turnat pe creştetul Mântuitorului, în semn de mare recunoştinţă, admiraţie. Mirul de nard era un parfum extrem de scump, importat din regiunea munţilor Himalaya. El se păstra în vase cu gâtul strâmt, pentru a se evita evaporarea şi risipa. Conţinutul acestor vase putea fi golit doar dintr-o dată, spărgându-le.

Ucenicii care-L înconjurau s-au scandalizat de risipa făcută, sub pretextul că mai bine ar fi fost ajutaţi săracii, cu banii aferenţi preţiosului mir. Însuşi Domnul le tâlcuieşte însă semnificaţia profetică a gestului femeii: „Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.” (Matei 26, 12)

În acest timp, în Ierusalim se urzea în taină răzbunarea fariseilor şi a cărturarilor, care au hotărât moartea Mântuitorului. După primirea entuziastă din Duminica Floriilor, ca un adevărat Mesia, de către mulţimea uimită de binefacerile şi minunile Lui, Domnul Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori şi unde le dărâmase mesele schimbătorilor de bani. Acest gest de mare mânie, ca şi nemiloasele critici adresate cărturarilor şi fariseilor (Matei 23) i-au umplut pe aceştia de ură împotriva Lui.

Miercurea este ziua în care ei au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Sa, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. Tot miercuri, Iuda Iscarioteanul, apostol dintre cei doisprezece aleşi, s-a dus la arhierei pentru a-L vinde, primind  30 de arginţi ca plată. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri – ziua răstignirii Domnului, una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii ortodocşi postesc.

Deşi această zi este dedicată Domnului Iisus Hristos, patimilor Sale, nu este deloc irelevant a reflecta, pe de o parte, la gesturile noastre de mărinimie – în comparaţie cu cel al femeii care a „risipit” cu generozitate mirul de nard; pe de altă parte, la vânzările noastre – în comparaţie cu vânzarea lui Iuda. Atât mărinimia femeii astăzi comemorate, ca şi vânzarea lui Iuda s-au săvârşit direct asupra Domnului Hristos. Dar şi noi ne putem asemăna cu uşusinţă acestor două personaje biblice contemporane cu Iisus, căci mărinimia faţă de aproapele nostru este mărinimie faţă de Însuşi Hristos (Matei 25,40), iar nedreptatea faţă de aproapele nostru este nedreptate faţă de Însuşi Hristos (Matei 25,45), după învăţătura Evangheliei.

Mai este, oare, omul contemporan capabil de gesturi gratuite de mărinimie, izvorâte din preţuire sinceră şi dezinteresată pentru cineva, mai ales pentru Dumnezeu? Sau totul se cuantifică în profit, imagine, avantaje de perspectivă, atunci când se afişează mărinimie? Este omul contemporan cu mult departe de Iuda, atunci când vinde pe oricine îi cade la îndemână, pentru interesele sale, de cele mai multe ori meschine? O reflecţie onestă asupra evenimentelor comemorate astăzi de către Biserică ne-ar face pe cei mai mulţi dintre noi să ne plecăm capetele, roşind în faţa propriei conştiinţe, cel puţin.

Contextul comemorării de astăzi induce şi reflecţia asupra atitudinii critice faţă de construcţia noii catedrale patriarhale, critică foarte des argumentată cu costurile imense, care s-ar fi putut folosi pentru scopuri sociale. Şi ucenicii Mântuitorului erau scandalizaţi de vărsarea preţiosului mir peste creştetul Său, în loc să fi fost ajutaţi săracii… Generozitatea pentru preaslăvirea lui Dumnezeu se pretează mai greu la critică, mai ales la una mercantilă.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 11 aprilie 2012.)