Proorocul Ieremia, sau despre împlinirea vocaţiei

Luna mai debutează în calendarul Bisericii – atât cel al Estului, cât şi cel al Vestului –  cu celebrarea, alături de alţi sfinți, şi a Sfântului Prooroc Ieremia. El este considerat unul dintre profeţii vechi-testamentari „mari”, ca şi Isaia, Ezechiel şi Daniel.

Ieremia a trăit în jurul anului 600 înainte de Hristos, pe vremea Împăratului Nabucodonosor al perşilor, care a cucerit Ierusalimul şi i-a luat pe evrei în robia babiloniană. Numele său se traduce prin „Iahve înalţă”, şi a fost supranumit şi „proorocul plângerilor” – una dintre cărţile canonice vechi-testamentare se şi numeşte „Plângerile lui Ieremia” -, deoarece a deplâns mult starea căderii în prizonierat străin a poporului ales, care, îndepărtându-se de Dumnezeu şi de poruncile Sale, şi-a atras pedeapsa. Ieremia a sfârşit ucis cu pietre de către conaţionalii evrei.

Interesante în ansamblul relatărilor vechi-testamentare relative la acest prooroc sunt nu doar profeţiile şi lamentările lui privind soarta poporului ales de Dumnezeu spre a-I fi fidel, dar şi „povestea” devenirii lui ca profet, sau „interpret” al lui Dumnezeu pentru oameni. Ea este, de fapt, o poveste despre vocaţie şi împlinirea ei. Aflându-ne în perioada post-pascală apropiată de Săptămâna Patimilor, a trădării lui Iuda – exemplul biblic cel mai elocvent de ratare absolută a vocaţiei, cazul vocaţiei împlinite a Sfântului Prooroc Ieremia este unul care merită privit cu atenţie.

Cuvântul „vocaţie” are, în lexicul modern, mai multe conotaţii, însă fondul comun al tuturor înţelesurilor este acela că vocaţia reprezintă o aptitudine, o chemare spre ceva anume. Privind din perspectivă biblică, teologică, existenţială, vocaţia fundamentală a omului este aptitudinea, chemarea lui la dialogul creator, în iubire cu Creatorul său şi cu semenii, după modelul Creatorului iubitor întreit în Persoane dar unic în Fiinţă.

În afară de această vocaţie comună tuturor oamenilor, unii dintre ei sunt înzestraţi cu vocaţii speciale, chemaţi la dialoguri „mai aprofundate” cu Dumnezeu. La un dialog privilegiat cu Creatorul a fost chemat, într-un mod foarte direct, personal, şi copilul, adolescentul Ieremia. De altfel, lecturând Vechiul Testament, dialogurile directe cu Dumnezeu ale celor aleşi de către El spre a-I fi „interpreţi” în mijlocul oamenilor te fac oarecum invidios, ca muritor „de rând”.

Chemarea explicită la „interpretariat” a Proorocului Ieremia a avut loc pe când el avea 15 ani, după cum stă relatat în cartea care-i poartă numele: „Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: ‘Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare’. Iar eu am răspuns: ‘O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr’. Domnul însă mi-a zis: ‘Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune. Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc’, zice Domnul. Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis: ‘Iată am pus cuvintele Mele în gura ta! Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti!’” (Ieremia 1, 4-10)

Sărind peste faptul că omului contemporan un astfel de dialog „îi sună” mai degrabă a basm, decât a realitate, nu poate nimeni trece simplu cu vederea o formulare foarte încurajatoare pentru oricine: „Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc”. După cum nici următorul îndemn: „…să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti!”

„Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc” este asigurarea dată de Dumnezeu omului care-L ascultă, urmându-şi şi împlinindu-şi vocaţia încredinţată de către El. Iar împlinirea acestei vocaţii implică, invariabil, să smulgi, să pierzi, să dărâmi răul, zidind şi sădind binele.

A fi în vocaţie, ca om, înseamnă a fi iubitor de Adevăr şi creator de bine şi frumos, ca Dumnezeu, cu Dumnezeu, negând şi învingând minciuna, neiubirea, ura, urâtul. A fi în afara vocaţiei, înseamnă a face împotriva Adevărului, a voii lui Dumnezeu pentru om, adică a fi urâtor de bine şi frumos, şi propagator de minciună, rău şi urât.

Îndemnul şi curajul urmării vocaţiei ontologice a omului este unul aferent celebrării Sfântului Prooroc Ieremia, valabil pentru orice fiinţă raţional-afectivă.

Imagine: Proorocul Ieremia, mozaic (detaliu) din Bazilica Santa Maria in Trastevere, Roma, cca. 1296-1300.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 1 mai 2014.)