Sfântul Ioan Rusul: odihnitoarea simplitate în Hristos

Pe data de 27 mai a fiecărui an calendaristic, Biserica Ortodoxă cinsteşte un sfânt ale cărui relicve se află păstrate pe Insula Evia, în Grecia: Sfântul Ioan Rusul. Este unul dintre sfinţii foarte iubiţi de către credincioşii contemporani, care merg în număr mare la Evia, în pelerinaj.

Citindu-i viaţa şi luând aminte la nenumăratele mărturii referitoate la ajutorul pe care mulţi l-au primit de la Dumnezeu prin mijlocirile acestui plăcut al Său, este imposibil să nu remarci un lucru: simplitatea vieţuirii sale şi odihna pe care o transmite sufletului.

Într-o lume hipercomplicată, a lua cunoştinţă de astfel de oameni trăitori în simplitate în Hristos este similar cu a găsi o oază de apă într-un deşert. Căci în deşert, orice om se bucură aflând apă: şi cei învăţaţi cu ariditatea vieţii în ţările unde apa este un mare lux, şi cei învăţaţi să considere apa curentă ceva atât de firesc, încât nu se mai gândesc vreodată ca se poate să şi sufere de lipsa ei îndelungată.

Născut în Rusia, în anul 1690, Ioan a fost luat prizonier de către tătari, în luptele din războiul ruso-turc din 1711, fiind ulterior vândut unui ofiţer superior turc. Alţi prizonieri au ales să abdice de la credinţa lor creştină, convertindu-se la Islamism, Ioan însă a refuzat, fiind chinuit pentru asta. A fost pus să aibă grijă de animale, în grajdul cărora ajunsese să şi doarmă. O dată pe săptămână mergea la biserica Sfântului Gheorghe şi se cumineca cu Trupul lui Hristos, în Sfânta Împărtăşanie.

Astfel ducându-şi viaţa sa de prizonier la turci, a încheiat-o simplu, la doar 40 de ani, în anul 1730. Peste ani buni, un vis i-a descoperit preotului ce-l cuminecase pe Ioan, că trupul acestuia era neputrezit. Se spiritualizase atât de mult în timpul vieţii, încât şi trupul a împrumutat din tăria sufletului său, nesupunându-se stricăciunii, putrefacţiei.

Preotul l-a deshumat şi i-a aşezat trupul în biserica pe care o frecventase în timpul vieţii. În anul 1832, Osman Paşa a comandat incendierea bisericii şi a relicvelor, pentru a se răzbuna pe creştinii care frecventau locul. Însă trupul Sfântului Ioan nu a ars.

În anul 1922, la marele schimb de populaţii din Asia Mică, sfântul a fost luat din Turcia de către grecii ortodocşi, în Insula Evia.

Poate că cea mai profundă învăţătură a Sfântului Ioan Rusul pentru credinciosul contemporan este aceea de a-ţi asuma în simplitate, neostentativ, firesc, viaţa demnă în Hristos, indiferent de împrejurările în care trăiești.

Imagine: Portret-icoană modern al Sfântului Ioan Rusul, Insula Evia, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 28 mai 2013.)