Iustin: prototipul filosofului creştin

Luna iunie debutează, în calendarul întregii Biserici, cu celebrarea fondatorului filosofiei creştine: Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Oricât de incredibil ar părea omului postmodern învăţat a se considera cel mai evoluat de sub Soare, Biserica a păstrat, în memoria ei – calendarul, sinaxarele, Tradiţia sunt memoria vie a Bisericii – nenumărate exemple de oameni foarte erudiţi care au trăit după o concepţie de viaţă autentic, nu doar formal creştină, şi au fondat oaze de gândire sănătoasă, de înţelepciune, împlinitoare de om.

Unul dintre ei este şi Sfântul Iustin. Născut din părinţi greci păgâni, în jurul anului 100, în localitatea Flavia Neapolis (vechiul oraş Sichem al Samariei) în Palestina, Iustin a primit susţinerea materială a părinţilor pentru a se dedica studiului filosofiei antice, la diverşi profesori din oraşul natal. El căuta sensul vieţii, Adevărul, esenţialul, aşa cum avea să declare în scrierile de la maturitate.

În „Dialogul cu iudeul Tryfon”, Sfântul Iustin îşi mărturiseşte lungul său periplu dominat de dorinţa cunoaşterii lui Dumnezeu.

Primul său profesor a fost un filosof stoic, dar care l-a dezamăgit în scurt timp, determinându-l să renunţe la cursurile lui. Stoicul nu îi vorbea absolut deloc despre Dumnezeu, considerând un astfel de subiect inutil, căci era superfluu să discuţi de Dumnezeu, când singurul tău scop în viaţă rămânea păstrarea demnităţii proprii. Iustin nu concepea însă existenţa vreunei calităţi nobile, fără cunoaşterea Fiinţei Supreme.

A plecat aşadar la un aristotelician (peripatetician), care i-a vorbit frumos despre unele lucruri, dar i-a pretins plata lecţiilor în continuare. Cum novicele considera că o eventuală ucenicie în cunoaşterea lui Dumnezeu nu poate fi achiziţionată cu o plată bănească, l-a părăsit şi pe acesta.

A ajuns în preajma unui pitagoreu. Vorbind cu el, acesta l-a întrebat dacă are cunoştinţe de geometrie, astronomie şi muzică. Sfântul Iustin nu poseda o astfel de ştiinţă şi a fost respins de pitagoreu de la urmarea cursurilor sale.

Dezamăgit, Iustin s-a hotărât să facă o ultimă încercare, şi a mers la un platonician proaspăt sosit în oraş. Acesta i-a deschis unele căi, lăsându-l aproape fericit. „Înţelegerea lucrurilor netrupeşti mă încânta foarte mult, iar contemplarea ideilor dădea aripi judecăţii mele. De aceea, socoteam că nu avea să treacă prea multă vreme până să devin înţelept şi, în neghiobia mea, nădăjduiam să văd pe Dumnezeu faţă către faţă; căci acesta este scopul filosofiei lui Platon.“ (Dialog cu iudeul Tryfon, II, 1).

În căutarea Adevărului, Iustin a plecat din oraşul natal, spre Antiohia. Locul convertirii sale nu se cunoaşte cu siguranţă, dar ştim că s-a petrecut într-o seară, pe malul mării. El era absorbit de cugetările filosofice, adânc pătruns într-o meditare asupra doctrinei platoniciene. Din întâmplare, a observat un bătrân care se plimba. Au intrat în dialog şi bătrânul i-a dovedit zădărnicia fiecărui sistem filosofic pe care tânărul încercase să îl abordeze în trecut. Totodată, i-a vorbit de profeţi şi de Mântuitorul Hristos. După această discuţie nu l-a mai întâlnit niciodată. „Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet şi m-a cuprins o mare dragoste de profeţi, ca şi de bărbaţii aceia care au fost prietenii lui Hristos. Şi, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură şi aducătoare de folos. În felul acesta şi pentru aceasta sunt filosof.” (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1). Convertirea era încheiată.

După momentul convertirii, Iustin a plecat la Efes, unde a avut loc dialogul său cu iudeul Tryfon, relatat în scrierea omonimă. Apoi, s-a dus la Roma, unde a deschis prima şcoală filosofică în care s-a predat credinţa creştină. A devenit mentorul multor ucenici şi şi-a atras şi adversari invidioşi. Unul dintre ei, Crescens, un fals filosof, care iubea mai mult banii decât înţelepciunea, a fost învins într-o dispută directă cu Iustin. El a complotat împotriva Sfântului Iustin, ajungând să îl denunţe autorităţilor romane pentru faptul că este creştin.

În anul 165, după denunţul lui Crescens, sfântul a fost decapitat de către prefectul roman Rusticus, pe 1 iunie, împreună cu şase ucenici ai săi. Când a fost întrebat dacă renunţă la Hristos, Iustin a răspuns: „Nici un om în toate minţile nu renunţă la Adevăr pentru eroare!” Relicvele sale se află în biserica Sfântul Ioan Botezatorul din Sacrofano, la mică distanţă de Roma.

Curajul lui a fost unul ieşit din comun; a provocat la un dialog deschis filosofia păgână, într-o vreme a cruntelor persecuţii. A fost unul dintre apărătorii cei mai devotaţi ai credinţei creştine, trimiţând două apologii: una adresată Împăratului Antonin, cealaltă Senatului Roman.

Descrierea Liturghiei duminicale este una dintre cele mai preţioase mărturii ale sale. Moştenirea sa spirituală reprezintă o schimbare a înţelesurilor relaţiei dintre filosofia păgână şi credinţa creştină. El este, alături de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibraţi gânditori creştini ai primelor veacuri.

Imagine: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, frescă de Teofan Cretanul, din biserica Mânăstirii Stavronikita, Athos, sec. al XVI-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 31 mai 2014.)