Cincizecimea: Sărbătoarea comuniunii în Duhul Sfânt

La cincizeci de zile după Înviere şi alte zece după Înălţare, s-a împlinit promisiunea făcută de către Domnul Hristos Apostolilor Săi că, după despărţirea Sa de lumea aceasta, Tatăl Ceresc va trimite un Mângâietor lor şi lumii, anume pe cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi: Sfântul Duh.

Dacă Paştele sau Învierea Domnului este Sărbătoarea triumfului binelui asupra răului, a vieţii asupra morţii, a iubirii iertătoare asupra egoismului primitiv, rudimentar, Cincizecimea sau Rusaliile este Sărbătoarea comuniunii în Duhul Sfânt a tuturor celor din istoria umanităţii care au crezut, cred, ori vor crede în Dumnezeu – Sfânta Treime.

Acest aspect comunitar, al comuniunii în iubire, este cel mai pregnant subliniat de către Ortodoxie, care a rânduit ca în sâmbăta ce precede Duminica Mare, a Cincizecimii, să se facă pomenirea tuturor celor din veac adormiţi în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Biserica nu poate celebra comuniunea în iubire actuală, fără a-şi arăta în mod clar comuniunea cu membrii ei din trecut, pe care noi nu-i mai vedem astăzi, dar ştim, credem că există în lumea de dincolo, în veşnicie, care oricum urmează oricărei vieţi terestre, fie în bine, fie în rău. Iar rostul Sâmbetei Morţilor, al pomenirii lor, este acela de a-i păstra şi pe ei în iubirea necondiţionată a celor vii, care pot şi trebuie să ceară îndurare de la Dumnezeu şi pentru cei ce au plecat dincolo în credinţă, dar nu suficient de statorniciţi în bine, încât să se fi înveşnicit în bine, în proximitatea lui Dumnezeu.

Iadul este o realitate spirituală, indiferent că omul crede sau nu în existenţa sa. Este realitatea unde se sălăşluiesc, în mod logic, de altfel, sufletele care nu au ales şi practicat în mod ferm, categoric, consecvent, binele şi bunătatea în această viaţă trecătoare, ci, fie s-au complăcut în rău, cu voluptate chiar, fie nu au fost suficient de statorniciţi în bine, în momentul când au trecut pragul acestei vieţi, înspre cealaltă. Îndeosebi pentru aceştia, nesălăşluiţi în veşnica bunătate a lui Dumnezeu, Biserica se roagă în Sâmbetele Morţilor din decursul anului liturgic. Dar noi, cei vii, suntem datori a face pomenirea tuturor celor dragi ai noştri trecuţi dincolo, neştiind starea exactă a nici unuia, doar nădăjduind, pentru toţi, a se împărtăşi de bine, în iubirea nesfârşită a Sfintei Treimi.

Din această perspectivă privind lucrurile, creştinul se poate înţelege pe sine şi rostul, sensul său, mai bine, mai profund. Cincizecimea este momentul de naştere a Bisericii, Duhul Sfânt fiind liantul ce ţine în legătură de iubitoare comuniune pe cei botezaţi, cu Hristos şi întreolaltă, după modelul comuniunii iubitoare a Sfintei Treimi.

Sărbătoarea Cincizecimii, precedată de Sâmbăta Morţilor și secondată, în lunea de după ea, de cea a Sfintei Treimi, este invitaţia la reflecţia asupra apartenenţei reale, vii şi iubitoare, la Trupul mistic al lui Hristos – Biserica Sa, al cărei Cap El Însuşi este, şi nimeni altcineva – în Duhul Sfânt, acelaşi de la Cincizecimea de acum peste două mii de ani, în toate Sfintele Taine sau Sacramente ale Bisericii.

Într-o epocă în care simţul comunitar autentic, dezinteresat, este unul aproape eludat, Cincizecimea afirmă, reafirmă spiritul comuniunii în iubirea vie care caracterizează Sfânta Treime, şi pe care ne-a arătat-o nouă, umanităţii, în toate lucrările Ei majore pentru noi: Întruparea Domnului, Răstignirea şi Învierea Sa, apoi Pogorârea Sfântului Duh. Omul a fost creat din iubire, spre iubitoare comuniune, este „condamnat” la a iubi şi a trăi în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi. Duhul Sfânt pecetluieşte, înnoieşte şi desăvârşeşte această „sentinţă”.

Imagine: Cincizecimea, mozaic din Bazilica San Marco-Veneția, cca. 1100-1150.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 22 iunie 2013.)

More...

mihaela.stan June 3, 2017 Cultura si Spiritualitate