Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

Unul dintre cei mai contestaţi, chiar ridiculizaţi sfinţi, dintre cei consacraţi ca atare de către Biserica Ortodoxă Română, este Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei. Dincolo de contra-argumentele mundane oarecum clasice ale contestatarilor, se află argumentele logice ale credinţei, dar şi cele ale bunului simţ comun, care a intrat, din păcate, într-un proces de rapidă disoluţie.

Dintre argumentele logice ale credinţei, care justifică fără dubii sfinţenia voievodului moldovean, cel mai important este acela că, teoretic, orice membru al Bisericii lui Hristos este, după Botez, un candidat la sfinţenie, are vocaţia sfinţeniei, indiferent de poziţia sa socială ulterioară. Adică, pe trupul fiecărui creştin botezat se află întipărită pecetea sfinţeniei. Unii o iau în serios şi o „sculptează” toată viaţa, spre a fi din ce în ce mai evidentă; alţii o ignoră, acoperind-o cu sedimentele mâloase ale păcatelor şi patimilor personale. Voievodul în speţă – ca orice muritor, de altfel – nu a fost lipsit de păcate personale, dar nu le-a lăsat să se sedimenteze în sufletul său; este arhicunoscut faptul că el îl avea de îndrumător spiritual pe Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i se spovedea. Aşadar, pecetea sfinţeniei primită la Botez nu a fost nicidecum ignorată de către voievod, dimpotrivă.

Tot în seria argumentelor logice ale credinţei se înscriu şi faptele sale de vitează apărare a ţării în faţa cotropitorilor, şi jertfelnica ctitorire de tot atâtea lăcaşuri de sfinţenie câte victorii împotriva duşmanilor a avut.

Primul în seria argumentelor ce ţin de bunul simţ comun este considerarea valorii arhitectonice, artistice, culturale a lăcaşurilor ctitorite de către Ştefan cel Mare. Doar sufletele nobile, alese, pot ctitori lucruri valoroase, de profunzime, nu kitsch-uri, defulări ale grandorii personale.

Evident, argumentele pro sfinţenie a îndrăgitului voievod sunt mult mai multe; rămâne însă la latitudinea fiecăruia să-şi plece genunchii sufletului, cu veneraţie, în faţa unui om sfânt, care a făcut istorie deopotrivă în arta războiului, dar şi în cea a păcii.

Imagine: Portret miniat al lui Ștefan cel Mare, Tetraevangheliarul de la Humor, 1473, detaliu. Tetraevangheliarul a fost scris și miniat (datare 17 iunie 1473) din porunca lui Ștefan cel Mare, de către ieromonahul Nicodim, la Mănăstirea Putna, pentru Mânăstirea Humorului; ferecat (datare 20 noiembrie 1487), din porunca aceluiași voievod, în Mănăstirea Humorului.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 3 iulie 2012.)

More...

mihaela.stan July 2, 2017 Cultura si Spiritualitate