Iosif cel cu bun chip

Pe data de 31 iulie, calendarul ortodox îl aminteşte şi pe Sfântul Iosif din Arimateea, una dintre figurile discrete ale Noului Testament. Despre persoana sa citim în Evangheliile după Matei (27:57), Marcu (15:43) şi Ioan (19:38). Sunt relatări scurte, care ne spun că Iosif era un om bogat, ucenic al lui Iisus, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, dar Îl urma pe Mântuitorul în ascuns, de frica iudeilor.

În virtutea poziţiei sale sociale înalte, Iosif a îndrăznit şi s-a dus la guvernatorul Pilat, vineri seara, după răstignirea Domnului, cerând trupul Său spre a fi îngropat. Pentru aceasta a pus la dispoziţie un mormânt nou, nefolosit, săpat în piatră, pe care îl avea într-o grădină, nu departe de locul răstignirii.

Imnografia ortodoxă a Săptămânii Patimilor îl aminteşte pe Sfântul Iosif Arimateeanul cu apelativul „Iosif cel cu bun chip” (Prohodul Domnului). Chipul bun al acestui Sfânt, la care face referire imnograful, nu se referă, desigur, la înfăţişarea exterioară a sa, fiindcă nu este nicăieri în Noul Testament descrisă. Ci se referă la arhitectura sa lăuntrică, una admirabilă: era un om bogat, dintre fruntaşii evreilor acelei vremi, şi mai ales era onest.

Onestitatea sa se vădeşte, pe de o parte, din relatarea că avea o credinţă autentică, nu una de paradă sau doar formală, care să-i fi permis ascensiunea şi menţinerea pe o poziţie social-religioasă considerabilă; iar pe de alta, din faptul că, deşi urma învăţătura Mântuitorului în ascuns, fiind dintre cei care au crezut că Hristos era Fiul lui Dumnezeu, Mesia, s-a dus cu curaj la Pilat să-i ceară trupul Domnului spre a fi îngropat la loc curat, în mormânt nou, de cinste, iar nu aruncat în groapa comună, alături de tâlhari. Prin această faptă, a demonstrat mai mult decât credinţă, a demonstrat o credinţă nobilă, demnă. Nobleţea caracterului său justifică apelativul „cu bun chip”.

Chipul cel bun al lui Iosif Arimateeanul este un bun prilej de reflecţie la întocmirea interioară a fiecăruia dintre noi. Căci doar ea, întocmirea interioară frumoasă, nobilă, este cea care conferă calitate reală persoanei umane, chipul cel bun.

Imagine: Iosif din Arimateea cerând trupul Domnului de la Guvernatorul Pilat, spre a fi îngropat, frescă din biserica Mânăstirii Dionisiu-Athos, de Teofan Cretanul, mijlocul secolului al XVI-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 31 iulie 2012.)

More...

mihaela.stan July 31, 2017 Cultura si Spiritualitate