Sfânta Cruce şi cinstirea ei de-a lungul istoriei

Toată Creştinătatea de sorginte şi cu continuitate apostolică – adică Biserica Estului, Ortodoxă şi cea a Vestului, Catolică – celebrează pe data de 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci a Domnului Hristos. Este comemorarea unui eveniment istoric real, petrecut pe 14 septembrie 630, în vremea Împăratului bizantin Heraclius I.

Crucea pe care fusese răstignit în Vinerea Patimilor Iisus Hristos a fost descoperită, prima dată, de către Sfânta Împărăteasă Elena, în anul 326, iar cultul ei a fost consacrat în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de către Împăratul Constantin cel Mare pe înălţimea Golgotei.

Pelerina creştină Egeria relatează în însemnările de la ea păstrate, faptul că în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă atunci spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, căreia i s-a alocat ziua de 14 septembrie, ca zi de specială comemorare şi cinstire. Acolo, Crucea a stat până în anul 615, când regele persan Cosroe a cucerit Ierusalimul, şi a luat ca pradă de război inclusiv lemnul Sfintei Cruci, odorul de mare preţ al Cetăţii Sfinte şi al întregii Creştinătăţi.

Împăratul bizantin Heraclie a luptat cu perşii şi a recuperat lemnul Sfintei Cruci, în anul 629, iar în anul 630, pe 14 septembrie, Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a proclamat acest eveniment printr-o ceremonie publică de amploare, reaşezând Sfânta Cruce în Biserica Sfântului Mormânt, de unde fusese luată de perşi.

După câţiva ani, în 634-635, aceeaşi Cruce a fost adusă de la Ierusalim la Constantinopol, spre cinstirea ei de către creştinii de pe malurile Bosforului, procesiunea solemnă păstrând data de 14 septembrie, consacrată în Ierusalim.

La începutul celui de-al doilea mileniu creştin, în timpul Cruciadelor, când latinii au năvălit în locurile Sfinte şi au trecut prin sabie şi foc – în numele Dumnezeului de către ei ideologizat – milioane de oameni şi mii de edificii şi obiecte de mare rafinament artistic, Lemnul Sfintei Cruci din Ierusalim s-a pierdut, rămânând până astăzi doar mici părţi din el, ce fuseseră oferite de către Sfânta Elena celor două bastioane creştine: Roma şi Constantinopol.

Deşi obiectul Crucii s-a pierdut în negura aberaţiilor umane în numele lui Dumnezeu, Biserica a păstrat neatinsă, în calendarul ei, pe data de 14 septembrie, Sărbătoarea dedicată Sfintei Cruci a Domnului Hristos.

Denominaţiunile creştine ulterioare secolului al XV-lea au negat şi neagă cu vehemenţă cinstirea Crucii, după cum neagă şi cinstirea Mariei Theotokos.

În fond, a cinsti Crucea – Altarul de jertfă al Fiului lui Dumnezeu – şi pe Maica Sa este un lucru ce ţine de rădăcinile şi noimele credinţei creştine. Cei fără rădăcini adânci este firesc să nu le cinstească.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 14 septembrie 2013.)

More...

mihaela.stan September 14, 2017 Cultura si Spiritualitate