Crucea omului în lumina Crucii lui Hristos

În rânduiala liturgică ortodoxă, în duminica ce secondează Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la Liturghie se citeşte un pasaj evanghelic foarte explicit: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.” (Marcu 8, 34-38)

Formulări clare, la obiect. Mai întâi, este clar faptul că alegerea urmării lui Hristos este una liberă. În ciuda disputelor iscate de inovaţiile privitoare la Botezul creştin administrat la maturitate, iar nu în pruncia inconştientă de sine, chiar şi cei botezaţi în „necunoştinţă de cauză” rămân cu deplina libertate de alegere a urmării lui Hristos.

De altfel, nu Botezul este cel care te face în mod ireversibil un autentic următor al lui Hristos – adică un creştin veritabil -, ci toată vremea şi toată viaţa, până în clipa morţii. Viaţa întreagă este o mare provocare pentru om, în sensul de a alege între bine şi rău, între Hristos şi diavol. Iar binele şi răul moral sunt prezente în om, de la naştere, în conştiinţa sa. Botezul conferă pruncului puteri sufleteşti din Puterea lui Dumnezeu, îl face mai capabil de a alege şi făptui binele, în viaţa conştientă, însă aptitudinea de a face ceva nu se concretizează fără voia omului.

Apoi, dacă omul a decis a-L urma pe Hristos, el trebuie să-şi asume crucea sa. Asumarea crucii personale are Model în asumarea Crucii lui Hristos. Dumnezeu Însuşi şi-a asumat Crucea Sa, răstignirea Sa de către omul pe care El însuşi Îl crease, întru începuturi, din iubire, înspre comuniune liberă şi demnă cu El.

Dumnezeu Şi-a asumat crearea unei făpturi după Chipul Său, înspre asemănarea cu El, dar pe care s-o lase absolut liberă să aleagă iubirea Lui, sau s-o respingă. Iar omul, liber creat fiind, a întors, prin Adam şi Eva, spatele lui Dumnezeu. Creatorul lor şi-a asumat acest refuz, apoi s-a tot „aplecat” asupra omului căzut din comuniunea cu El, să-i netezească calea revenirii la El: prin prooroci, prin Lege, iar finalmente prin Însuşi Fiul Său. Pe Acesta, omul L-a răstignit. Iar El şi-a asumat Crucea, învingând moartea cu Învierea.

Omul învaţă de la Hristos şi Crucea Sa asumată, că viaţa nu izbândeşte fără povara asumată a crucii, că doar iubirea biruieşte ura, că doar prin moarte se ajunge la mai multă viaţă, cea veşnică.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 septembrie 2013.)