Dreptul Iov: puterea onestităţii    

Data de 6 mai este alocată, în Ortodoxie, şi pomenirii Sfântului şi Dreptului Iov, personajul vechi-testamentar care oferă tabloul unei vieţi oarecum comune oricărui muritor, dar abordată dintr-o perspectivă ne-comună, exemplar de onestă. Căci, deşi nu toţi oamenii ajung să aibă bogăţiile şi cinstea lui Iov, toţi au momente de slăbiciune şi însingurare în faţa a ceea ce în mod uzual se denumeşte cu cuvântul „nenorocire”. Diferenţa între ei o face modul cum abordează nenorocirile. Iov este un exemplu fascinant al bunelor abordări, derivate din foarte buna aşezare sufletească, pe temelia onestităţii cu Dumnezeu, cu sine, cu esenţa sa, cu rostul său de om.

Iov era bogat, foarte bogat: „El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de asini şi mulţime mare de slugi. Şi omul acesta era cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii.” (Iov 1,3) Avea şi o soţie şi zece copii: şapte feciori şi trei fete. Însă mai înainte de orice, „acest om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău.” (Iov 1,1) Tabloul succint al descrierii lui în Biblie este unul alcătuit din cele două verbe de bază: „a fi” şi „a avea”. În cazul lui Iov, viaţa îi era aşezată pe temelia lui „a fi”; urma „a avea”. Chiar aşa este şi ordinea descrierii textuale: nu ni se spune întâi că Iov „avea”; ci că Iov „era”.

Într-un dialog al lui Dumnezeu cu îngerii Săi – buni şi răi au fost „invitaţi la discuţii” – El l-a creditat, l-a lăudat pe Iov, în faţa lui Satan: „nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău” (Iov 1,8). Îngerului întunecat nu i-a plăcut faptul că Iov era „bine cotat” de Dumnezeu, şi a venit cu „supoziţia de ne-exemplaritate” la adresa lui: „ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!” (Iov 1,11) Este tipic pentru îngerii şi oamenii răi să nu se poată bucura de binele şi frumosul celorlalţi, dimpotrivă, să le obiecteze.

Dumnezeu a admis cererea lui Satan, a îngăduit ca Iov să fie „cernut” de către el, îngerul cel rău. Acela a abătut toate nenorocirile posibile asupra dreptului Iov: toate turmele i-au fost jefuite de năvălitori; toţi robii i-au fost ucişi; toţi copiii i-au fost omorâţi de o calamitate. Reacţia lui Iov la aşa „destin” a fost una atipică: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1,21) Este comun de tentant să interpretezi simplist o astfel de reacţie, ca pe o resemnare morbidă, „tipic mioritică”. În fapt, este vorba despre o conştiinţă de sine profundă. Este conştiinţa de creatură raţional-afectivă a unui Creator raţional-afectiv; sau conştienţa omului de relativitatea sa, de dependenţa sa ontologică de Creatorul lui. Derivat din această conştiinţă, iar nu din laşitate sau teamă puerilă, „Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.” (Iov 1,22)

În faţa unei astfel de realităţi, Satan a „marşat”, lovind pe Iov cu o boală cumplită: lepră. Soţia i-a cerut să abdice din fidelitatea faţă de Dumnezeu; trei prieteni au venit să-l compătimească şi „consilieze”. Iov şi-a susţinut cu încăpăţânare nevinovăţia în faţa lor, şi s-a „certat” cu Dumnezeu. În „gura” lui Iov se află toate revoltele comune omului aflat la strâmtorare. Dar diferenţa notabilă este aceea că Iov, cel conştient de dreptatea sa, s-a menţinut în teoria relativităţii omului, prin raportare la Dumnezeu: „cum ar putea un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu?” (Iov 9,2)

Iar Dumnezeu i-a vorbit personal, finalmente. L-a consolidat în credinţa lui, altminteri clară, a atotputerniciei Creatorului în comparaţie cu creatura, fie ea şi cel mai corect om posibil. Finalul dialogului lui Iov cu Dumnezeu este unul cu semnificaţii profunde: „Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42,5) În ce-i priveşte pe prietenii lui Iov, Dumnezeu a fost aspru cu ei, „consilierii” nedrepţi: „robul Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov.” (Iov 42,8) În sfârşit: „Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce avusese mai înainte. Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei.” (Iov 42,10-12)

Exemplaritatea lui Iov, pe care Biserica o cinsteşte, derivă din „firescul nefiresc” al existenţei lui. Iov nu era un extraterestru, ci foarte pământean. Dar era unul atipic de onest, de sănătos în gândire şi în viaţa sa, în aşezarea sa lăuntrică şi în făptuirile sale. Această bună aşezare şi statornicirea lui în bine îl fac pe Iov unul dintre cele mai umane şi totuşi unice modele de muritori.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 6 mai 2014.)

 

More...

mihaela.stan May 6, 2019 Cultura si Spiritualitate