Creaţia: expresie a iubirii Sfintei Treimi
Logica umană i-a dat şi-i dă omului răspunsuri multe şi foarte diferite, nu de puţine ori contradictorii, privitoare la Creaţie, la obârşia sa ca om, la sensul, rostul său, ca făptură superioară în cadrele întregii Creaţii. Nu puţini sunt cei care se lasă copleşiţi de hăţişurile logicii, nu pot sau nu vor să treacă graniţele ei, prin credinţă.
Pentru cei care cred că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), logica se „rotunjește”, devine mai simplu şi mai coerent totul, în ei şi împrejurul lor. Unii ca aceştia ies, prin uşa credinţei, din limitele logicii lor finite, strict raţionale, şi păşesc pe tărâmul mirific al supra-logicii, al logicii iubirii divine, infinite.
Dincolo de logica finită, omul află, prin credinţă, supra-logica, al cărei miez nu mai este raţiunea simplă, ci rațiunea iubitoare. Credinţa însăşi presupune, în fond, aşezarea raţiunii pe altarul inimii, al iubirii, fără a se strivi reciproc, ci pentru a se sluji reciproc. Credincios fiind, omul acceptă ceea ce ştiinţific a fost denumit „teoria creaţionistă”, anume faptul că, Dumnezeu fiind iubire, Creaţia nu este altceva decât opera Sa, expansiunea iubirii Lui.
Lui Dumnezeu Îi este proprie iubirea. El este iubire. Dar Îi este deopotrivă propriu şi actul creator, faptul de a crea. Actul creator este unul la fel de intrinsec şi imuabil Sfintei Treimi, ca şi iubirea: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (Ioan 5, 17)
Sfânta Treime a „stigmatizat” întreaga Creaţie cu esenţa Sa – iubirea. După refuzul adamic al ascultării de Dumnezeu, al rămânerii în comuniune liberă sinceră cu El, acest „stigmat” al Creaţiei s-a estompat. Refacerea legăturii de iubire dintre Creator și creatură a făcut-o Fiul lui Dumnezeu – cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi -, trimis de către Tatăl în lume să repună omul şi împreună cu el Creaţia întreagă, în iubirea cea dintâi, de care Adam se îndepărtase. Aşadar, Dumnezeu a creat din iubire, apoi Şi-a restaurat, tot din iubire, Creaţia neascultătoare.
La fel ca în cazul iubirii, Dumnezeu Însuşi a pecetluit întreaga Sa Creaţie şi cu capacitatea şi imboldul de a crea. Lumea materială este toată în mişcare, în transformare, se mişcă după legi fizice, chimice sau biologice interne inerente perfecte. Marii savanţi ai lumii au certificat ştiinţific nu numai teoria creaţionistă, dar şi logica divină după care este întocmită toată Creaţia: „Sunt convins că Dumnezeu nu joacă zaruri” spunea Albert Einstein. Teoria creaţionistă nu exclude, nici pe departe, evoluţionismul, perpetua transformare, evoluţie a materiei, a Universului întreg. Omul, fiinţă spiritual-materială creată ultima, să stăpânească Creaţia bucurându-se responsabil de ea, a primit în mai mare măsură aptitudinea iubitor-creatoare, fiind singura făptură creată după chipul și înspre tot mai multa asemănare cu Dumnezeu. El are pecetluit în el actul creator în dublu sens: material şi spiritual.
Așa arată, foarte succint prezentată, teoria creaționistă în viziunea și înțelesul celor credincioși:
Creatorul – Cel Care este – este Începutul tuturor existențelor: spirituale – îngerii; materiale – Universul, Cosmosul; și spiritual-materiale – omul. Existențele spirituale sunt veșnice, nemuritoare, și au fost înzestrate, dintru început, cu deplină libertate. Dumnezeu-Creatorul este iubire, El a creat totul din iubire, spre a avea un partener de dialog-comuniune. După ce Lucifer, apoi omul, și prin el toată Creația au întors spatele Creatorului, din trufie și neascultare, Creatorul a restaurat-o, coborându-Se pe Sine la măsura ei căzută, și învățând-o concret iubirea.
Creația evoluează, omul evoluează și el. Dar miezul, esența și vocația lor rămân neschimbate. Omul, plămadă de materie muritoare și spirit nemuritor, după chipul lui Dumnezeu, este reprezentantul rațional-iubitor al Cosmosului și are vocația comuniunii libere și sincere cu Creatorul său. Libertatea omului de a refuza comuniunea cu Dumnezeu se repercutează și asupra lumii sale înconjurătoare, care este percepută și abordată de către om exact prin prisma percepției lui față de Dumnezeu, adică iubitor și responsabil, sau dimpotrivă, trufaș, egoist și iresponsabil, distructiv.
Imagine: Creația, mozaic din cupola sudică a navei vestice din Basilica San Marco-Veneția, cca. 1215-1235.
March 18, 2023 Diverse
Aceasta teorie creationista a fost confirmata de cercetarea umana, pentru ca logicii sale i se potrivesc dovezile stiintifice. Ei bine, daca luam in considerare aceasta teorie, atunci intelegem cu adevarat cat de profunda si vrednica de luat in considerare este logica umana, care ne-a ajutat sa ne dam seama de miraculoasa Creatie facuta de Dumnezeu. Acest lucru se datoreaza credintei in Dumnezeu, care ne-a oferit perspectiva necesara pentru a intelege ca comanda divina si indrumarea simturilor ne-au condus spre aceasta teorie definitiva a creatiei.
Omul, singura ființă rațional-iubitoare, creată după Chipul Creatorului, întru asemănarea tot mai mare cu El, are toate „mijloacele” în dotare să-L cunoască pe Dumnezeu-Creatorul și să-L iubească, să fie în comuniune plenară cu El. Partea rațională din om este reflexia raționalității divine, de aceea logica umană are posibilitatea cunoașterii Creației, a descifrării ei – lucru pe care-l fac științele, toate descoperirile umane, tot mai multe și mai uimitoare. Ele ar trebui să-i adâncească omului credința în Dumnezeu, într-un Creator atotputernic și extraordinar de complex.
Acest articol prezintă foarte bine fundamentele teoriei creaţioniste, prezentându-i pe cei care cred că Dumnezeu este iubire și că Creaţia Sa este expansiunea iubirii Lui. Cuvintele alese cu atât de multă iubire surprind perfect marele plan divin al Creatorului și profundele semnificații ale teoriei creaţioniste. La lecturarea acestui material am simțit cum pricinile unei vieți împlinite se construiesc pe principii spiritual-materiale și cum iubirea e necesară dacă omul vrea să cunoască adevărata împlinire. Excelent material!
Vă mulțumesc pentru apreciere!