San Clemente: bazilica de suflet a Romei

Pe data de 24 noiembrie, calendarul ortodox îl pomeneşte pe Sfântul Clement, unul dintre primii episcopi ai Cetăţii Eterne.

Părinte apostolic care a ocupat scaunul episcopal al Romei către sfârşitul secolului I, Sfântul Clement se pare că i-a cunoscut personal pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fiind unul dintre primii succesori ai Sfântului Petru. Din opera de la el păstrată reiese că era de origine evreiască, din lumea greacă a acelui timp, convertit la creştinism. Scriitorii bisericeşti Eusebiu şi Ieronim pomenesc despre moartea sa, însă nu spun cu certitudine că ar fi fost una martirică – chinuit şi izgonit în cetatea Crimeea, la Marea Neagră, unde ar fi fost ucis prin înec – aşa cum o descrie sinaxarul.

În decursul timpului, s-au pus mai multe opere sub numele Sfântului Clement, doar una socotindu-se însă autentică: Scrisoarea I către Corinteni, redactată în anii 95-96. Scrisoarea a fost trimisă într-o încercare de a restabili pacea şi unitatea în Biserica din Corint, unde câţiva oameni, aparent violenţi, se revoltaseră împotriva conducerii comunităţii creştine de acolo. Teologii romano-catolici văd în Scrisoarea Sfantului Clement către Corinteni un document de o importanţă excepţională în susţinerea primatului papal. Interventia episcopului Romei în treburile Bisericii din Corint este interpretată prin admiterea primatului juridic şi spiritual al acestui episcop peste toate comunitățile creştine.

Mai importantă decât teologia speculativ-părtinitoare în jurul Sfântului Clement îmi pare însă a fi Bazilica San Clemente, din Roma – un monument de o excepţională valoare istorică, artistică, religioasă. Deşi poate părea surprinzător, San Clemente impresionează cel puțin la fel de mult ca San Pietro. De-ar fi ca un necredincios să privească atent fie şi doar mozaicul crucificării, din secolul al XII-lea, el s-ar converti mult mai eficient la creştinism, decât ar face-o ascultând speculaţii teologice părtinitoare.

Armonia, frumuseţea, eleganţa fără egal ale Bazilicii San Clemente sunt argumente solide spre a considera pe Sfântul ocrotitor al ei un patron al tuturor celor iubitori de frumos şi armonie la superlativ.

Imagine: Păun – simbolul eternității, mozaic din Bazilica San Clemente, Roma, Italia.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 24 noiembrie 2012.)

More...

mihaela.stan November 24, 2016 Cultura si Spiritualitate