Gârbovirea, ca stare improprie omului

Evanghelia duminicii a patra din Postul Crăciunului, cea despre vindecarea femeii gârbove, este o bună anticipare a rostului Nașterii Fiului lui Dumnezeu în istorie, printre oameni: pentru a-l ridica pe tot omul cel în Adam căzut, la starea de demnitate, de verticalitate – fizică, psihică și spirituală – în care fusese dintru începuturi creat.

Textual este relatată una dintre multele minuni pe care Domnul Hristos le-a făcut printre contemporanii Săi în viața terestră: „Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor!  […] Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui…”  (Luca 13:10-16)

În text apar, practic, două soiuri de gârbovire: cea trupească, a femeii; cea sufletească, a liderului spiritual, conducătorul sinagogii, și implicit a confraților săi, pe care Hristos i-a mustrat cu asprul epitet „făţarnicilor”. Femeia era „legată de satana”, după spusele Domnului; fariseii erau legați de propria lor aroganță de a se fi considerat „proprietarii” absoluți ai Legii lui Moise, fiind copleșiți, gârboviți de formalismul ei, în detrimentul iubirii și cinstirii reale de Dumnezeu și de semeni. Dumnezeul Om a vindecat-o pe femeie, și i-a rușinat pe fariseii meschini.

Deși conotațiile textului citat sunt mai multe, una se poate considera esențială: aceea că starea de gârbovire, atitudinea încovoiată, nu este una firească omului, care a fost creat, întru începuturi, vertical, demn, chemat la dialog „în egalitate”, față către față, cu Creatorul său și cu fratele său om. Gârbovirea adamică a început după căderea din atitudinea ascultător-iubitoare de Dumnezeu, prin ascultarea omului de diavolul cu chip de șarpe, apoi de sine însuși. Chiar femeia din Evanghelie ajunsese la gârbovire tot legată de diavol. Fariseii erau gârboviți interior de povara propriului eu.

În preajma Crăciunului, este timp potrivit de reflecție la ambele soiuri de gârboviri: cea exterioară, fizică; și cea interioară, sufletească. Și de a aștepta, cere și primi ajutorul Celui născut Om, în ieslea Betleemului, pentru ca noi să fim oameni verticali, demni, neîncovoiați de nimeni și de nimic.

Imagine: Vindecarea femeii gârbove, sculptură în piatră pe un sarcofag creștin roman – Sarcofagul celor doi frați – de la mijlocul secolului al IV-lea, aflat în Colecțiile Vaticanului, Roma

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 10 decembrie 2013.)

 

More...

mihaela.stan December 4, 2016 Cultura si Spiritualitate