Spiridon: Sfântul călător

Ortodoxia îl cinstește în chip deosebit, pe data de 12 decembrie a fiecărui an, pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei. Numele său este derivat din obiectul pe care l-a purtat pe creștet în timpul vieții, și cu care este reprezentat și în iconografia bizantină: un coșuleț împletit din papură, numit „spiris” în limba greacă.

Născut în jurul anului 270, în Cipru, Spiridon a fost un om simplu, păstor de oi. După ce soția i-a murit, el a ales să trăiască o viață ascetică, și a ajuns episcop al Trimitundei. Datorită mulțimii vindecărilor săvârșite prin rugăciunile sale, precum și a nenumăratelor dovezi de ajutor față de cei necăjiți, Ierarhul Spiridon a fost numit de către popor „făcător de minuni”.

Însă, deși om simplu și milostiv, în calitate de episcop, Spiridon a luat parte și la disputele teologice ale vremii sale, una dintre ele fiind clarificată la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. La acest Sinod s-au adunat, la convocarea Împăratului Constantin cel Mare, 318 reprezentanți din toate colțurile lumii creștine de atunci, pentru a combate o erezie iscată în Alexandria Egiptului, de către Arie.

Dogmele statuate la acel sinod, norme de credință până astăzi, își datorează existența inclusiv Ierarhului Spiridon, care, în simplitatea sa, a dovedit, mai elocvent decât orice orator iscusit, faptul că Dumnezeu este Unul și Trei în același timp, adică o Ființă în Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Demonstrația sa concretă în favoarea adevărului de credință formulat a fost făcută cu o cărămidă, pe care Sfințitul Spiridon a luat-o în mână, apoi rugându-se, aceasta s-a transformat în elementele ei componente: lutul rămas în palmă; apa care s-a scurs; focul care s-a înălțat.

În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, Spiridon a fost prins, schingiuit și întemnițat, dându-și obștescul sfârșit în anul 348. Trupul său a rămas neputrezit, și este păstrat până astăzi în Insula Corfu. Tradiția populară a păstrat informația conform căreia papucii Sfântului Spiridon, din racla cu relicvele sale, se tocesc, ei fiind schimbați în fiecare an, pe 12 decembrie. Aceasta fiindcă însuși trupul sfântului ar lipsi uneori din raclă, fiind plecat să-i ajute pe cei care cer insistent intervenția sa, îndeosebi în situații foarte dificile.

Într-o vreme a debusolării și însingurării omului, a materialismului mutilant de orice sensibilitate, a gândi la bunătatea dezinteresată a unor semeni, de ieri și de astăzi, și a cere ajutorul sfinților, atât de obișnuiți să ajute, nu poate fi decât benefic. Sfântul Ierarh Spiridon este, și el, unul dintre grabnicii și sârguincioșii ajutători ai celor care au încredere în Dumnezeu și-n sfinții Lui.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 12 decembrie 2013.)