Ajutorarea la nevoie – un mod al împărtăşirii iubirii

Sentința „Prietenul la nevoie se cunoaşte” este de domeniul banalului. Creştineşte privind însă lucrurile, se poate spune şi „Prietenul la nevoie apare”.

Diferenţa între prietenia fără suport creştin şi cea grefată pe credinţa în Mântuitorul lumii Iisus Hristos – şi implicit pe concepţia de viaţă creştină – este dată de faptul că prietenia în Hristos tinde, întotdeauna, spre scopul înalt al împlinirii poruncilor divine, iar nu (doar) spre a bineplăcea celuilalt, partenerului de prietenie sau oamenilor, în general. Iar din punct de vedere creştin, ajutorul prietenesc se oferă nu atât celui care-ţi este prieten „consacrat”, ci îndeosebi celui necunoscut, ba chiar ne-prietenului.

Un model concret, elocvent, al împărtăşirii iubirii creştine prin ajutorarea la nevoie ni-l oferă calendarul ortodox pe data de 31 ianuarie. În această zi, sunt comemoraţi Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, împreună cu Sfintele Muceniţe Atanasia şi cele trei fiice ale sale.

Chir s-a născut în Alexandria Egiptului, ajungând medic, iar Ioan în Edesa, în Asia, ajungând militar. Au trăit către finele celui de-al treilea secol creştin, în epoca celor mai cumplite persecuţii împotriva creştinilor, anume sub domnia Împăratului Diocleţian (284-305).

Fiind creştin, căutat spre a fi pedepsit, doctorul Chir s-a refugiat în Pustiul Arabiei, îmbrăţişând viaţa monahală. El a devenit „celebru” datorită mulţimii de vindecări ce se petreceau graţie meşteşugului şi credinţei sale. În acest mod a auzit de dânsul şi ostaşul Ioan, care-şi lăsase patria, stabilindu-se în Ierusalim.

Ioan s-a dus să-l vadă pe vindecătorul Chir, şi a hotărât să se stabilească şi el acolo, în Pustiul Arabiei. În împreună-vieţuire ascetică trăind, ei au auzit de prinderea unei creştine pe nume Atanasia împreună cu cele trei fiice minore ale sale – Teodosia, Teoctista şi Eudoxia – şi de întemniţarea lor spre a fi judecate pentru faptul ilicit de a fi fost creştine.

Îndemnaţi de glasul conştiinţei lor creştine, Chir şi Ioan s-au dus în temniță, la cele patru femei, spre a le îmbărbăta în momentele lor de cumpănă. Astfel au fost şi ei prinşi, torturaţi pentru credinţa lor, iar finalmente decapitaţi, deodată cu ele.

A-i sta alături celui de lângă tine, a-l încuraja la vreme de strâmtorare, sau a-i întinde ajutor concret, material, este parte intrinsecă a exprimării iubirii. Iar a oferi acest ajutor chiar nesolicitat și în condiții foarte periculoase, fie şi necunoscuţilor sau, mai mult, chiar duşmanilor, este parte intrinsecă a iubirii creştine, care-şi asumă orice risc, în numele iubirii pentru Hristos.

Imagine: Reprezentarea martiriului Sfinților Atanasia, Teodosia, Teoctista, Eudoxia, Chir și Ioan, în manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 31 ianuarie 2013.)