Răbdarea cea aducătoare de împlinire

Praznicul împărătesc de pe 2 februarie – Întâmpinarea Domnului – atrage atenţia nu doar prin evenimentul din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos pe care îl comemorează, anume prezentarea părinţilor după trup ai Domnului la Templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Sa, pentru a „închina” Pruncul lui Dumnezeu şi a aduce jertfele prescrise de Legea Veche, ci şi prin două personaje colaterale evenimentului în sine: Sfântul şi Dreptul Simeon şi Sfânta Proorociţă Ana.

Aceste din urmă două persoane, comemorate în calendarul ortodox în ziua imediat următoare Sărbătorii Întâmpinării Domnului la Templu, reprezintă un model biblic de răbdătoare aşteptare care le-a adus împlinirea.

Relatarea evanghelică a evenimentului dă detalii sumare despre cei doi, ele fiind completate de către cele păstrate în Tradiţia Bisericii. Despre Sfântul Simeon, evanghelistul Luca scrie că „era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.” (Luca 2: 25-26) Ana „era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.” (Luca 2: 37-38)

Pentru omul contemporan, astfel de caractere umane sunt „neproductive”, iar dezideratele lor sunt „anormale”. Căci ei petreceau viaţa respectând poruncile divine şi aşteptând împlinirea profeţiei supreme pentru Israel: venirea lui Mesia – Unsul lui Dumnezeu – în lume, s-o mântuiască, adică s-o repună în demnitatea dintâi, din care Adam căzuse prin ispitirea vicleanului. Mai mult, aşteptarea lor era foarte răbdătoare, căci a petrece până la adânci bătrâneţi crezând cu tărie într-o promisiune divină cere un efort substanţial de voinţă şi răbdare. Însă, pe cât de răbdătoare şi încrezătoare le-a fost aşteptarea, pe atât de mare le-a fost şi bucuria îndeplinirii profeţiei.

Astfel de oameni răbdători au, cu certitudine, gustul împlinirii. Ştiu să preţuiască viaţa, valorile ei esenţiale, şi, ca atare, să moară împliniţi, fără regrete.

Pentru omul contemporan, grăbit şi nerăbdător, gustul eşecului este mult mai des resimţit decât cel al împlinirii. Să fie asta, oare, doar consecinţa condiţiilor obiective substanţial diferite ale societăţii în care trăim, sau are şi eşafodul valoric personal un cuvânt greu de spus? În fond, aşteptarea răbdătoare vizează doar valori care o merită.

Imagine: Întâmpinarea Domnului, mozaic din Bazilica Santa Maria in Trastevere, Roma, cca.  1296-1300.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 2 februarie 2013.)