Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului

Majoritatea celor care refuză cultul Sfinţilor, şi în mod deosebit cultul Maicii Domnului, se justifică printr-un silogism doar în aparenţă logic: în Noul Testament sunt stipulaţi fraţi ai Domnului Hristos, ca atare Maica Domnului nu ar fi fost şi rămas Fecioară la Întruparea şi după Naşterea Domnului.

Fecioria Maicii Domnului este simplu de imaginat şi înţeles printr-o comparaţie banală: aşa cum razele de lumină – energie trec nestingherite prin geamul de sticla (dar nu şi prin lemn sau metal!), fără a-l afecta în vreun fel, la fel Fiul lui Dumnezeu S-a putut întrupa în Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt – Energia prin excelenţă. Este, desigur, un lucru suprafiresc, iar a-l accepta sau contesta ţine de credinţa fiecăruia în parte.

Sfântul Apostol Iuda, celebrat pe 19 iunie, este unul dintre cei doisprezece apostoli aleşi de către Mântuitorul Însuşi să-L urmeze, fiind, ca şi Iacob Apostolul – denumit şi „fratele Domnului” -, fiu al dreptului Iosif, pe care l-a avut din căsătoria cu Salomeea, soţia care-i murise înainte de a o primi în grijă pe Maica Domnului.

De la el a rămas consemnată o epistolă în scrierile Noului Testament, pe care o începe astfel: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov” (Iuda 1,1). Epistola este foarte concisă, dar relevantă. Trei versete ale ei sunt ilustrative: „Voiesc dar să vă aduc aminte vouă celor ce aţi ştiut odată toate acestea că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din pământul Egiptului, a pierdut, după aceea, pe cei ce n-au crezut. Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic.” (Iuda 1,5-7)

Apostolul Iuda a fost prins de păgâni în ţinutul muntelui Ararat şi omorât cu săgeţi, după ce fusese răstignit.

Imagine: Sfântul Apostol Iuda, detaliu din mozaicul Maica Domnului cu îngeri și 12 apostoli, în cupola Înălțării Domnului din Bazilica San Marco, Veneția – Italia , 1175-1200 d.Hr.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 iunie 2012.)

More...

mihaela.stan June 19, 2017 Cultura si Spiritualitate