Seminţele bune şi nerodirea pământului

Dintre pildele evanghelice despre Împărăţia Cerurilor, cea a semănătorului este doar una. Ea se lecturează, în Ortodoxie, la o Evanghelie duminicală de peste an, toamna, iar nu primăvara, cum poate mulţi ar gândi că este firesc.

„Toamna se numără bobocii”, spune o zicală din popor. Toamna se recoltează culturile anului agricol respectiv. Se calculează eficienţa muncii omului care trudeşte pământul. Şi se fac noi semănături, pentru anul agricol următor. Deşi, cele mai multe dintre plantele roditoare se seamănă sau plantează primăvara.

Pilda semănătorului pune în atenţia cititorului sau ascultătorului ei nu anotimpul când se seamănă, ci efectul semănăturilor care cad în locuri diverse: lângă drum, pe piatră, între spini, sau în pământ bun, roditor. Tâlcuirea pildei o dă chiar Domnul Hristos, la solicitarea ucenicilor care-L ascultaseră rostind-o: „Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.” (Luca 8, 11-15)

Nu contează momentul temporal al semănării, ci rodirea sau nerodirea ei. Nu contează faptul că omul aude cuvântul lui Dumnezeu, şi-l primeşte cumva bucuros, ci contează cât de roditor este el, ca să poată aduce roadă întru Cuvânt. Căci acceptarea formală a ceva sau cuiva este una, iar statornica şi răbdătoarea rodire ziditoare de sine şi de alţii este cu totul alta.

Omul contemporan nu se entuziasmează mai puţin decât alţii, din alte timpuri, de Cuvântul lui Dumnezeu; dar este foarte preocupat de alte lucruri, ceea ce face ca acest Cuvânt să nu poată prinde rădăcini şi rodi în el. Pământul inimii, al sufletului omului, nu este suficient de bine (pre)lucrat, afânat, în scopul acceptării în simplitate şi firesc a celor mai presus de materie, spre împlinirea lui. Deşi nevoia de absolut, de supra-material, este una intrinsecă oricărei persoane umane, ea nu este satisfăcută în mod firesc, de către cei mai mulţi.

Întrebarea esenţială, în contextul unei astfel de pilde evanghelice, este în ce măsură omul (mai) este roditor sau nu; iar asta nu doar fizic, biologic, ci şi, sau mai ales spiritual.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 12 octombrie 2013.)

More...

mihaela.stan October 15, 2017 Cultura si Spiritualitate