Religiozitatea omului: îndoctrinare sau eliberare?

Religiozitatea omului: îndoctrinare sau eliberare?

Perioada pascală este, cel puţin la români, ca de altfel în toate ţările cu populaţie majoritar ortodoxă, una când mai tot omul are, sau dobândeşte instant „tradiţii religioase”, se ţine de ritualuri mai mult sau mai puţin autentic creş ...

Părintele meu, sau fireasca așezare a omului

Părintele meu, sau fireasca așezare a omului

În acest an, se vor împlini 21 de ani de când a murit mama. În această noapte, se împlinesc 16 de ani de când a murit Părintele meu spiritual. Mama mi-a dat viața, educația pe care și ea o primise de la bunica, o bună parte din fizionomie și ...

Creaţia: expresie a iubirii Sfintei Treimi

Creaţia: expresie a iubirii Sfintei Treimi

Logica umană i-a dat şi-i dă omului răspunsuri multe şi foarte diferite, nu de puţine ori contradictorii, privitoare la Creaţie, la obârşia sa ca om, la sensul, rostul său, ca făptură superioară în cadrele întregii Creaţii. Nu puţini sunt ...

Mica Unire care a fost

Mica Unire care a fost

Pe 24 ianuarie, românii care-și mai amintesc de istoria lor frumoasă celebrează Mica Unire, adică uniunea politică sub același domnitor a celor două principate medievale românești aflate atunci sub suzeranitate otomană: Țara Românească și M ...

Ecaterina din Alexandria, Doamna Muntelui Sinai

Ecaterina din Alexandria, Doamna Muntelui Sinai

Dintre bărbații sfinți, Sfântul Ioan Gură de Aur îmi este foarte aproape de suflet. Dintre femeile sfinte, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina - celebrată pe 25 noiembrie - îmi este la fel de aproape.  Întâlnirea cu rămășițe ale ei, la Mână ...

De ce îi cinstim pe sfinţi?

De ce îi cinstim pe sfinţi?

În contextul celebrărilor bisericeşti ortodoxe fastuoase din luna octombrie - cea a Cuvioasei Parascheva de la Iaşi şi cea a Cuviosului Dimitrie cel Nou de la Bucureşti -, dar şi a sărbătorii catolice a Tuturor Sfinţilor - de pe 1 noiembrie - se ...

Uşa strâmtă a bunelor alegeri

Uşa strâmtă a bunelor alegeri

Atunci când omul, îndeosebi omul contemporan, prins în mrejele materialismului, ale consumismului şi lipsei de perspective spirituale ale abordării vieţii se află în faţa unor lucruri „extraterestre” cum ar fi sfinţenia, sfinţii, el dă sau ...

Darurile sau talentele şi înmulţirea lor

Darurile sau talentele şi înmulţirea lor

Celebrarea celor doi Sfinţi Dimitrie aduce în atenţie două persoane diferite, care au trăit la interval de peste un mileniu distanţă temporală, în locuri geografice diferite, au avut condiţii sociale diferite, dar au ajuns la un rezultat comun: ...

Unicitatea persoanei umane

Unicitatea persoanei umane

Calendarul ortodox al finalului lunii octombrie este marcat îndeosebi de doi sfinţi cu acelaşi nume - Dimitrie - dar care au trăit în epoci diferite, cu rosturi diferite. Pe data de 26 octombrie este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâ ...

Sfinţii Dimitrie sau umanul împlinit

Sfinţii Dimitrie sau umanul împlinit

Sfârşitul lunii octombrie coincide cu o sărbătoare specială în primul rând pentru grecii din toată lumea, ei celebrându-l fastuos, pe 26 octombrie, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ale cărui relicve sunt păstrate în biserica lui închinată, ...

Page 2 of 4212345102030...Last »