Ȋmbogăţirea materială, sau cea spirituală?

Ȋn prima duminică din Postul Crăciunului se lecturează, la Liturghie, pasajul evanghelic despre bogatul căruia i-a rodit din belşug pământul. Este una dintre multele pilde rostite de către Domnul Hristos ucenicilor Săi, pentru a-i ȋnvăţa pe ei şi pe toţi cei de după ei cele bine de ştiut despre viaţa spirituală a omului.

Reiterarea acestui pasaj ajută la mai simpla lui ȋnţelegere. „Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” (Luca 12, 16-21)

Faptul că i-a rodit investiţia este unul care ar bucura pe orice om normal. Este un lucru firesc să te bucuri de rodul muncii tale.

Faptul de a se ȋngriji de buna depozitare a roadelor este, de asemenea, unul firesc pentru orice om normal. Nefiresc ar fi să lase roadele de izbelişte.

Iar bucuria anticipată pentru multele bogăţii adunate este, şi ea, firească, umană.

Deci, bogatul din relatarea de mai sus este, ȋn formă, uman, firesc. Însă Fiul lui Dumnezeu ȋi adresează un apelativ foarte dur: „Nebune!” Aceasta s-a ȋntâmplat doar după ce bogatul a exprimat fondul său, prin cuvintele: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.” Nu bogăţia ȋn sine era deficienţa acestui om bogat, ci modul cum el ȋnţelegea s-o folosească: strict carnal, ignorând spiritul din el.

Nu este păgubos pentru om a fi bogat, deşi, la drept vorbind, a chivernisi bogăţia este, de cele mai multe ori, mai obositor decât a chivernisi o situaţie materială modestă. Dar este foarte păgubos pentru om a se limita la materie, la acumularea ei, ignorând sau tratând mult prea superficial latura spirituală din el.

Pentru concepţia sa de viaţă l-a numit Hristos pe acest bogat „nebun”, iar nu pentru faptul de a fi avut bogăţii. Probabil, dacă acelaşi om ar fi rostit o concluzie de felul: „Slavă Domnului pentru câte am adunat, material! De acum ȋncolo mă pot dedica cu prioritate celor spirituale, de suflet.”, el ar fi primit următorul verdict de la Hristos: „Fericitule!” sau „Ȋnţeleptule!”.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 noiembrie 2013.)