Despre Lună şi Soare, întuneric şi Lumină

Creaţia de orice fel este un lucru specific omului. Prin naştere, el are „marcată” în structura sa genetică această aptitudine. De înmulţit biologic se înmulţesc şi animalele, toate vieţuitoarele; de creat ceva, în afară de actul biologic de reproducere, care este mai mult instinctual decât raţional, creează doar omul. Instinctual „construiesc” şi vieţuitoarele, atunci când îşi asigură protecţia pentru supravieţuire. Dar mai mult de atât ele nu pot face. Doar omul este creator raţional-afectiv, fiind singura creatură după chipul şi înspre asemănarea cu Creatorul său, Logosul iubitor.

Ceea ce puţini oameni acceptă, sunt două lucruri foarte importante: toţi muritorii, chiar şi cei mai umili, simpli, sărmani, au aptitudinea de a crea şi o şi exersează; nu este deloc o lege a firii ca, cei care au mijloace mai multe şi mai sofisticate la îndemână, să creeze implicit mai bine, mai valoros, mai de apreciat.

Calitatea creaţiei umane n-o dă, în nici un caz, nici cantitatea ei, nici rasa sau apartenenţa socio-culturală, şi nici opulenţa mijloacelor cu ajutorul cărora a fost creată. Ci, calitatea creaţiei umane o dă lumina pe care ea o facilitează peste alţi oameni, contemporani cu ea sau ulteriori ei. Din contactul cu o creaţie, de orice fel, oamenii se pot lumina, în mod natural, cum se luminează Pământul de la Soare; sau se pot întuneca, cum se întunecă Pământul atunci când între el şi Soare se interpune Luna, apărând fenomenul numit eclipsă de Soare. Când este eclipsă, nu mai vezi Soarele, nu mai eşti senin, înseninat, luminat, ci vezi negru la propriu în faţa ochilor, eşti neluminat, neînseninat, chiar înfricoşat şi confuz. Confuzia, deruta, scoaterea din confortul seninătăţii calde a Soarelui blând sunt stări pe care omul le poate trăi, simţi, în faţa unei creaţii. Fie ea creaţie materială utilă vieţii cotidiene, sau spirituală, artistică, în care latura materială are mai mică relevanţă, este suport, mijloc, iar nu rezultat.

Lumina sau întunericul induse de creaţiile umane de tot felul  stau tocmai în creatorul lor – omul, şi în receptorul lor – tot omul. Omul creator este cumva similar Lunii, corp ceresc frumos şi unic, dar fără lumină proprie, ci luminat de Soare. Aşa cum Luna nu şi-ar putea revendica vreodată,  fără a fi cel puţin ridicolă, drepturi de Soare, împrejurul căruia să se mişte planetele sistemului nostru solar, la fel creatorii, oamenii care creează, indiferent ce, ar fi firesc să nu-şi aroge drepturi de demiurgi şi sori împrejurul cărora să graviteze alţii. Ci să considere doar că îşi înmulţesc şi fructifică talentul dat lor de către Creator, facilitând omului trecător grăbit cu capul înspre Pământ, înspre materialitatea cotidiană, ridicarea privirii către Cer, către Soare, către Lumină.

Cu cât omul creator – fie el bogat sau sărac, alb sau negru, simplu sau complex – induce semenilor săi, prin ceea ce creează, privirea către Lumină, spre simplitatea senină, limpede şi imparţială a Cerului, a Soarelui, cu atât el este în noima sa de om, adică după chipul şi înspre tot mai multa asemănare cu Creatorul Bun şi Iubitor. Atunci, atât creatorul cât şi utilizatorul creaţiei sale sunt pe sens, trăiesc în noimă, în verticalitatea originară.

Iar dacă omul creator atrage în mod ostentativ, insistent, strident şi obositor atenţia asupra lui, netrimiţând privirea privitorilor lui şi ai creaţiilor sale către Soare, cât înspre el însuşi şi înspre tenebrele care-l bântuie, el este pe contra-sens, după chipul lui Lucifer, îngerul cel creat bun foarte întru începuturi, dar care s-a lăsat doborât de gândul de a-şi fi lui însuşi stăpân, şi de a-şi aduna adepţi care să-l aduleze. Când Lucifer s-a vrut şi s-a declarat liber, a fost ca şi cum Luna s-ar vrea şi s-ar declara absolut independentă de Soare, ba chiar ea însăşi soare, împrejurul căruia să se mişte planetele.

Toţi oamenii, mici şi mari, tineri şi bătrâni, creăm. Şi toţi receptăm creaţiile altora, conştient sau nu. Dacă la vârsta inocenţei este acceptabil să creăm şi receptăm (şi) în virtutea inerţiei, la vârsta maturităţii ni se cade, este imperios necesar să creăm şi să receptăm conştient valori înseninătoare de om, aducătoare de Lumină, iar nu non-valori, întunecătoare de om, care eclipsează Lumina. Altfel nu suntem în vocaţia pentru care am fost creaţi, nu ne ştim şi trăim rostul, ci rămânem trişti ofertanţi şi consumatori de lumină artificială în ziua mare, refuzându-ne lumina Soarelui.

Imagine: Eclipsa totală de Soare din Japonia, 2012.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 15 mai 2014.)