Viaţa anahoretică dusă la extrem: stâlpnicii

Calendarul ortodox aminteşte, de câteva ori pe an, o categorie aparte de anahoreţi – persoane care şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu în singurătate -, și anume, pe cei care au trăit izolaţi de lume pe un stâlp. Pe 11 decembrie sunt comemoraţi doi astfel de Sfinţi: Daniel Stâlpnicul şi Luca cel Nou Stâlpnicul.

Pentru omul postmodern, acest mod de vieţuire sună mai degrabă a nebunie, decât a evlavie. Căci confortul, facilităţile vieţii postmoderne aproape că nu pot concepe viaţa austeră, lipsită de comoditate, ba chiar trăită într-o incomoditate conştient aleasă. Şi chiar este o nebunie întru dobândirea sfinţeniei, iar finalmente şi un risc enorm: căci nu oricine se urcă şi trăieşte – chiar de dragul sfinţeniei – pe un stâlp, înseamnă că se şi sfinţeşte.

Aceasta este o alegere liberă foarte riscantă, nu o poruncă evanghelică. În fond, Evanghelia lui Hristos este una singură, poruncile date omului de către Creatorul său, în scopul de a menţine şi cultiva comuniunea cu El şi cu semenii, sunt aceleaşi pentru toţi. Doar felul în care fiecare se angajează pe calea împlinirii poruncilor este diferit, fiindcă fiecare persoană este unică.

Unii – cei mai mulţi – merg pe calea comună, cea a căsătoriei, a vieţii în comunitatea familială, cu frumuseţile, dar şi cu poverile ei. Alţii – cei puţini – aleg calea „luptei împotriva firii”, împotriva legii trupeşti, și anume dedicarea lui Dumnezeu în curăţie trupească şi sufletească, fie în viaţa mânăstirească cenobitică, comunitară, fie în cea anahoretică, însingurată, sau chiar în societate. Iar dintre anahoreţi, unii optează pentru modalităţi extreme de a-şi supune trupul, materia, spiritului. Între ei se numără şi stâlpnicii.

Deşi, teoretic, „viteza de vieţuire” în Duh Sfânt este mai mare pentru cei care se luptă insistent cu propria natură, şi riscul „accidentelor” creşte exponenţial cu viteza. Aşa se face că Biserica Ortodoxă nu a recomandat niciodată mijloacele şi metodele extreme de înduhovnicire, ci calea de mijloc, numită împărătească, adică cea care poate conduce înţelept, ţine în frâu de la orice devieri, atât simţurile, materia, cât şi sufletul. Însă, pe biruitorii autentici ai luptelor aventuroase Biserica îi cinsteşte după cuviinţă.

Imagine: Reprezentarea Sfântului Daniel Stâlpnicul în manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 11 decembrie 2012.)