Unirea Principatelor Române: un moment istoric desuet?

Cei care am făcut şcoala înainte de 1989 ştim până astăzi că luna ianuarie era marcată, pe vremuri, de trei date calendaristice, cu „sfinţenie” comemorate de către elevi: 15, 24 şi 26 ianuarie. Prima era ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, a doua ziua Unirii Principatelor Române, a treia ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu. Trecând peste neplăcerea de a ne aminti despre chinul momentelor recitative dedicate „tovarăşului”, celelalte două date calendaristice erau, de regulă, celebrate frumos, cu simţ patriotic. Şi el exacerbat, uneori, dar totuşi remarcabil.

Astăzi, în epoca globalizării şi a apartenenţei României la Uniunea Europeană, patriotismul este o noţiune destul de ambiguă şi, mai ales, mai răstălmăcită decât atunci. Amintirea, comemorarea datei de 24 ianuarie ar putea fi un reper pentru forul interior al fiecăruia dintre noi, de a ne analiza sentimentele faţă de propria ţară, faţă de conaţionali, dar şi faţă de alte popoare şi naţiuni.

Cei de odinioară îşi iubeau ţara pe care le-au lăsat-o strămoşii, cu preţ de sânge, nefiind neam, familie, care să nu fi jertfit pe vreun membru al ei în vreun război „pentru ţară”. Îşi iubeau, apoi, fraţii de aceeaşi limbă şi spiritualitate, şi-şi doreau comuniunea reală cu ei, nefrântă de vreo graniţă fizică sau politică. Trăind în aceste sentimente, gânduri de iubire, se simţeau binecuvântaţi şi explodau de bucurie atunci când barierele cădeau, trăiau momentele istorice la maximă intensitate, ca pe nişte realizări deopotrivă personale şi colective.

Noi, cei de astăzi, aproape că nu mai avem resurse interioare să ne bucurăm sincer nici de propriile realizări, nicidecum de cele colective. Sau, în loc de a ne bucura, cu recunoştinţă şi mulţumire aduse lui Dumnezeu, în primul rând, cădem în aroganţa orgolioasă de a ne considera mai buni, superiori altora de lângă noi.

Patriotismul conferă unui popor întreg şi fiecărui membru al său în parte demnitate. Lipsa lui conferă lipsa de respectabilitate, dispreţul altor popoare. Poate că mai mult simţ patriotic, inclusiv în rememorarea şi comemorarea marilor evenimente istorice naţionale, ar avea menirea de a ne da imboldul să fim şi să trăim mai demni, mai recunoscători lui Dumnezeu pentru ţara, cultura şi strămoşii noştri, şi mai atenţi la ce le vom lăsa noi, ca popor, generaţiilor care ne succed.

Imagine: Steag domnesc din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, din mătase roșie-galben-albastră, cu benzile colorate dispuse orizontal.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 24 ianuarie 2013.)