Apostolul Toma din fiecare muritor

Prima duminică de după Săptămâna Luminată este alocată de către Biserica Ortodoxă Apostolului Toma, cel numit şi Geamănul. În fapt, celebrarea este conformă cu relatarea evanghelică despre arătarea Domnului înviat tuturor apostolilor, de faţă fiind şi Toma, care lipsise la prima arătare, în seara zilei Învierii, el „lăsând vorbă” confraţilor apostoli care-l anunţaseră despre minune, că nu va crede în Învierea lui Hristos din morţi până când nu-I va vedea şi atinge semnul cuielor şi al suliţei.

La această arătare a Sa în fața tuturor apostolilor, Mântuitorul i S-a adresat direct lui Toma „necredinciosul”: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.” (Ioan 20, 27)

Aceasta este una dintre cele mai demne şi „umane” aserţiuni din Evanghelie. Dumnezeu înţelege şi acceptă slăbiciunea în credinţă a omului, faptul că el este înclinat spre „a proba” pentru a crede, mai mult decât spre a crede necondiţionat de „proba” simţurilor sau a raţiunii.

Acceptând această slăbiciune, El Se lasă atins în urmele rănilor de pe Trupul Său înviat, deşi, la arătarea din dimineaţa Învierii Sale, în chip de grădinar, faţă de femeile mironosiţe, Hristos nu S-a lăsat atins, dimpotrivă, a poruncit Mariei Magdalena, care L-a recunoscut după voce: „Nu te atinge de Mine…” (Ioan 20, 17) Însă, aceleiaşi i-a zis, imediat: „Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.” (Ioan 20, 17-18)

Hristos Domnul înviat S-a arătat mai întâi credinţei curajoase şi necondiţionate de simţuri sau raţiune, și anume, femeilor purtătoare de miruri. Mai mult, această credinţă s-a făcut pe sine prima mărturisitoare de Hristos, chiar faţă de ucenicii Săi – Apostolii.

Aceasta poate fi considerată prima lecţie a Creştinismului, dată de către Hristos Însuşi: fidelitatea curajoasă în credinţă are mereu prioritate în faţa credinţei îndoielnice, şovăielnice; a celei care pune totul sub semnul întrebării, care vrea mereu probe şi argumente logice.

Însă, Dumnezeu nu respinge nici credinţa îndoielnică, dimpotrivă, o primeşte, dacă ea nu se transformă într-un etern sofism, o infinită speculaţie, ci în mărturisire clară, definitivă, a Adevărului, cum a fost şi în cazul lui Toma: „A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).

Aşadar, la Duminica Tomei este prilej potrivit a reflecta, fiecare dintre noi, la felul şi măsura credinţei şi respectiv îndoielilor noastre în credinţa în Hristos Cel înviat şi veşnic viu.

Fiecare muritor se va fi confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu îndoiala în credinţă, cu dorinţa de a verifica prin simţuri sau raţiune veridicitatea lui Dumnezeu. Acest lucru este uman şi este – aşa cum ne învaţă Evanghelia acestei duminici – acceptat de către Dumnezeu.

Ceea ce nu mai este acceptabil însă, este perpetua „târguială” a omului cu credinţa, după ce el a văzut, a cunoscut Adevărul. Asta dovedeşte oportunism, rea-credinţă, duplicitate. Iar Hristos a învăţat, în toată viaţa Sa pământească, faptul că Dumnezeu nu acceptă duplicitatea. Duplicitarii în credinţă sfârşesc în eşec personal. După modelul lui Iuda – prototipul ucenicului lui Hristos duplicitar.

Omul are, aşadar, trei modele posibile, în ceea ce priveşte credinţa: pe Iuda duplicitarul; pe Toma, îndoielnicul care vrea probe pentru a crede, dar apoi mărturiseşte ferm Adevărul; pe femeile mironosițe și pe toţi cei care pot crede fără a „proba”. Aceştia din urmă sunt fericiţi de către Domnul Hristos Însuşi, cu cuvintele: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29)

Imagine: Apostolul Toma încredințându-se de Învierea lui Hristos, frescă din Mânăstirea Vatopedu – Athos, de la începutul secolului al XIV-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 11 mai 2013.)

More...

mihaela.stan April 22, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse