Liniştea interioară sau isihia

Pe data de 25 aprilie, calendarul ortodox îl comemorează pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, unul dintre promotorii de seamă ai isihasmului pe teritoriile româneşti.

Născut în Ucraina, către finele secolului al XVII-lea, el a ajuns să aleagă a trăi într-o mânăstire din Ţara Românească – Dălhăuţi – cel mai probabil „împins” de spaima ce cuprinsese toată lumea slavonă de la nord şi nord-est de ţara noastră, după ce Ţarul Petru cel Mare a început reformarea din temelii a societăţii ruseşti a vremii sale, şi, nu în ultimul rând, a vieţii ecleziastice, fiind perceput de către creştinii practicanţi drept Antihristul.

Cunoscut fiind spiritul meditativ, mistic al ruşilor şi al popoarelor slave, în general, se explică mai simplu faptul că tocmai acest călugăr ucrainean a fost cel care a coagulat o comunitate monastică ce avea să devină promotoarea isihasmului, mişcare spirituală de sorginte athonită, care avea ca ţel contemplarea lui Dumnezeu izvorâtă din împăcarea sufletului şi trupului, trăirea în linişte interioară.

Monahul Vasile a înfiinţat câteva mânăstiri în judeţele Buzău şi Vrancea, stabilindu-se, finalmente, la Poiana Mărului, devenind un renumit dascăl al rugăciunii, inclusiv prin scrierile rămase în manuscris de la el. Urmaşul său fidel pe linie spirituală este un alt Sfânt de origine ucraineană, Paisie Velicikovski, de la Mânăstirea Neamţ.

În contextul acestei comemorări este potrivit a reflecta la echilibrul, la liniştea noastră interioară, de care depinde, în ultimă instanţă, viaţa noastră împlinită, mulţumitoare.

A dobândi liniştea interioară nu este şi nu poate fi un deziderat exclusiv călugăresc, ci unul general uman. Iar începutul dobândirii ei nu poate fi (doar) retragerea din lume, ci retragerea minţii din vâltorile lumii în lăcaşul ei firesc, în forul nostru interior. Iar după ce mintea îşi va fi luat locul cuvenit, pe tronul său – de rege al omului -, ea va şti sau va afla exact ce trebuie să facă pentru a dobândi şi cultiva constant echilibrul, armonia, cu inima – regina omului – şi cu întreg regatul lor – trupul omului.

Într-o lume tot mai risipită în afara sa, a esenţei şi rostului său, a dobândi liniştea, isihia, nu este doar un „moft” religios, ci o necesitate pentru vieţuirea şi supravieţuirea decentă a speciei umane.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 aprilie 2013.)

More...

mihaela.stan April 25, 2017 Cultura si Spiritualitate