Valoarea durabilă, frumuseţea perenă

În calendarul ortodox, pe data de 6 iunie se comemorează şi  Sfântul Ilarion cel Nou (cca. 773-843), unul dintre contemporanii ereziei iconoclaste, ce cuprinsese în secolele al VIII-lea şi al IX-lea Bizanţul. El a fost apărător al cultului icoanelor – în anul 813 Ilarion l-a certat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) pentru că nu cinstea icoanele – plătind cu pedepse aspre alegerea, angajamentul său pentru Adevăr şi Frumos. Căci dincolo, sau chiar înainte de profunzimile teologice ale icoanelor bizantine, ele sunt, neîndoielnic, şi nepieritoare frumuseţi artistice.

Cultul icoanelor, restaurat graţie multor jertfe umane şi materiale – dacă în timpul perioadei iconoclaste nu s-ar fi ars, distrus, aruncat mii şi mii de icoane, imagini iconografice, lumea ar fi fost astăzi infinit mai bogată în astfel de frumuseţi – a rămas, după secolul al IX-lea, o caracteristică preponderent bizantină, care s-a adâncit şi mai mult după Marea Schismă din anul 1054. Ulterior acestui moment, Vestul s-a axat pe alte forme de exprimare artistică în Biserică, predominând sculptura, apoi muzica liturgică şi pictura cu tematică religioasă.

De aceea, icoana autentică, în mod clar altceva decât imaginile de factură sau cu tematică religioasă, este bizantină, ortodoxă. Apărarea de completa distrugere, negare, respingere a icoanelor s-a făcut şi cu multe jertfe umane, în special din partea călugărilor vieţuitori în mânăstirile din şi din apropiere de Constantinopol. Sfântul Teodor Studitul (759-826), autor al celebrului tratat teologic „Despre sfintele icoane”, rămâne cel mai renumit dintre monahii apărători ai icoanelor, dar există şi nenumăraţi alţi monahi, cunoscuţi şi proclamaţi sfinţi – cum este şi cazul Sfântului Ilarion cel Nou – sau rămaşi anonimi, care au plătit cu pedepse, chinuri aspre, sau chiar cu vieţile lor, situarea pe poziţia de cinstire, împotriva respingerii icoanelor.

Din comemorarea acestui sfânt, sau din cea a altora ca dânsul, poate izvorî reflecţia oricărui om asupra valorilor – materiale, artistice, morale, etice şi mai ales spirituale – pe care le promovează şi le-ar apăra, la nevoie chiar cu preţul pedepselor sau al vieţii. Câtă valoare şi frumuseţe autentică, durabilă, mai creăm şi apărăm noi, astăzi, aceasta este întrebarea-provocare a comemorării Sfântului Ilarion cel Nou.

Imagine: Iisus Hristos, detaliu, icoană din iconostasul bisericii Mânăstirii Sfântul Ioan Botezătorul, Serres – Grecia, secolul al XIV-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 6 iunie 2013.)