Ştefan cel Mare: Voievodul între sfinţi

A vorbi sau scrie despre Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei a devenit, îndeosebi în ultimii douăzeci de ani, banal. Canonizat fiind din anul 1992, calendarul ortodox îl comemorează pe data de 2 iulie.

S-a scris mult pro şi contra, se vorbeşte mult pro şi contra acestui om cu valoare de simbol pentru Moldova, pentru România, pentru Europa, pentru creştinătate. O personalitate de excepţie, cu o viaţă de excepţie în anumite aspecte – a fi conducător de oşti infime ca număr, faţă de puzderia oştirilor duşmane, în atâtea lupte crunte, corp la corp, şi a fi ctitor de atâtea edificii arhitectonice, picturale, religioase, nu este un lucru deloc comun printre muritori -, Ştefan Voievod este bagatelizat în dimensiunea morală a vieţii sale.

Contestatarii nu iau însă în calcul, în primul rând, elementarul fapt că Ştefan cel Mare a fost un om trăitor în vâltoarea lumii medievale moldoveneşti, iar nu un pustnic retras în pustiile Egiptului, căruia i s-ar putea imputa, oarecum, lipsa unei vieţi curate, caste, puritane. Deşi, cititorii de literatura creştină timpurie ştiu bine că până şi printre pustnici au existat unii care au căzut în păcatul desfrânării, dar prin pocăinţa sinceră s-au reabilitat, au refăcut comuniunea iubitoare cu Dumnezeu, pe care păcatele, şi îndeosebi cele trupeşti, o afectează, o lezează grav.

Apoi, tradiţia populară relatează faptul că Ştefan al Moldovei – copil din os domnesc, descendent din Alexandru cel Bun şi din ramura Basarabilor – l-a avut de sfetnic şi duhovnic pe Sfântul Daniil Sihastrul. Iar aşa fiind, este cert că educaţia sa religioasă era una de profunzime, ştiind prea bine că împăcarea cu Dumnezeu nu se face prin prezenţa ostentativă (şi mediatizată!) la hramuri, parastase şi alte evenimente religioase publice. Ci prin (po)căinţă sinceră, prin Taina Spovedaniei, care este actul de refacere a comuniunii omului cu Dumnezeu, a Cărui iubire a rănit-o prin neascultarea de poruncile Sale.

Şi de ar fi să considerăm doar Voroneţul, cu pisania: „Io Ştefan Voievod prin mila Lui Dumnezeu gospodar al Ţării Moldoveneşti, fiul lui Bogdan Voievod, a început acest hram la mânăstirea Voroneţ în numele Sfântului, vestitului şi marelui mucenic şi purtătorului de biruinţă Gheorghe, în anul 6996 [1488], luna mai, 26, luni dupe Pogorârea Sfântului Duh, şi s-a sfârşit în acelaşi an, luna septembrie, 14…”, am înţelege multe despre statura umană, voievodală şi sfântă a marelui şi inegalabilului Ştefan cel Mare al Moldovei, al tuturor românilor.

Imagine: Tabloul votiv din biserica Mânăstirii Voroneț, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, 1496, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 2 iulie 2013.)