Biserica evanghelică din Herina, județul Bistrița Năsăud

În  județul Bistrița Năsăud, la sud de orașul Bistrița, se află localitatea Herina, sau Mönchsdorf în germană, dominată de pe un deal de una dintre cele mai frumoase biserici romanice din Transilvania, înrudită stilistic cu biserica reformată din Acâș.

Istoricii nu sunt unanimi în stabilirea datei construcției edificiului religios, unii considerând-o a fi sfârșitul secolului al XII-lea, alții începutul secolului al XIII-lea. Definitivată cel mai probabil după anul 1241, când marea invazie mongolă a distrus multe localități transilvănene, biserica din Herina este, se pare, una care a aparținut ordinului catolic benedictin, fiind ctitorită de către unele familii bogate ale regiunii, și apoi dăruită mânăstirii. Existența călugărilor benedictini la Herina nu poate fi dovedită însă, decât cu numele german al localității, care se traduce „Satul călugărilor”. Iar tradiția fixează locul mânăstirii la est de biserică.

În izvoarele scrise, localitatea apare pentru prima dată menționată în anul 1246, când a fost dată în proprietatea Episcopiei Catolice din Transilvania. Dintr-un document semnat de Regele Bela al IV-lea al Ungariei reiese depopularea localității, în urma marii invazii mongole, lucru ce duce la concluzia că și călugării benedictini vor fi părăsit-o atunci. Pentru a repopula Herina, regele a adus coloniști germani și a retras localitatea din proprietatea voievodală, cum fusese anterior invaziei, și a dat-o în proprietatea episcopiei transilvănene, la solicitarea episcopului romano-catolic Gallus. Din 1395, Regele Sigismund de Luxemburg a obținut localitatea în proprietate regală, și a donat-o, în 1411, familiei nobile Farkas, care și-a stabilit reședința la Herina, pentru următoarele secole. În testamentul scris de Janos Farkas, în anul 1449, este menționată, prima dată, și biserica din Herina.

Biserica din Herina este o bazilică cu proporții verticale asemănătoare bisericilor gotice, cu două turnuri vestice, cu trei nave și o absidă principală semicirculară. Absidele laterale sunt încheiate drept pe exterior. Nava principală este acoperită în două ape și are înălțimea aproape dublă față de navele laterale. Stâlpii care despart navele au forme diferite de la o pereche la alta. Prima pereche de stâlpi are secțiunea în forma de cruce, a doua în forma octogonală, următoarea circulară, iar ultima pătrată. Este o particularitate întâlnită și la unele bazilici din Saxonia. Deși bazilica din Herina se încadrează, în ansamblu, în cercul celor construite după prototipul francez din Normandia și Burgundia.

Materialul de construcție folosit este cărămida, doar câteva detalii fiind din piatră cioplită: ancadramentele portalurilor vestic și sudic, montantul central al ferestrelor îngemănate sub formă de coloane cu soclu și capitel. Biserica este tencuită și zugrăvită în alb, atât în interior, cât și la exterior.

Nava centrală este iluminată de șase ferestre aflate pe peretele sudic, și cinci pe cel nordic, iar navele secundare sunt iluminate prin câte trei ferestre, amplasate echidistant. Absida principală, semicirculară, este iluminată prin trei ferestre înguste. Sub absida centrală se află o criptă, de dimensiuni reduse.

La clădirea originală nu s-au făcut intervenții majore, până la Reformă; nișa de tabernacol gotic, datată din a doua jumătate a secolului al XV-lea, și o intrare cu lintou, pe console, în interiorul portalului vestic sunt singurele intervenții arhitectonice anterioare Reformei. O dată cu trecerea comunității germane din Herina la luteranism, a devenit și biserica din catolică, evanghelică, iar ulterior a suferit transformări importante.

Referitor la interiorul bisericii, s-au păstrat date privind intervenții din secolul al XVII-lea, în anii 1673 și 1692, anul 1692 apărând pe o inscripție din apropierea intrării sudice, scrisă în urma unei renovări. Tavanul casetat al bisericii provine din anul 1748.

Cutremurul din 1834 a avariat grav edificiul, distrugeri importante fiind consemnate la fațada vestică, turnul sudic și la bolta galeriei vestice. În anii 1865-1866, Comisia Monumentelor Istorice a cercetat monumentul de arhitectură romanică, iar reprezentantul comisiei de arhitectură a propus demolarea și reconstruirea turnului sudic. Consistoriul evanghelic din Sibiu a apelat, în 1871, la ministrul cultelor, în problema reabilitării bisericii din Herina. Însă tergiversările între diverse autorități au determinat Consistoriul să demareze el însuși lucrările de restaurare, fără avizul autorităților de resort, în anul 1888. Astfel au fost demolate turnul sudic împreună cu portalul vestic, nava laterală sudică împreună cu portalul sudic, precum și jumătate din absida sudică. Când reprezentanții autorităților competente au ajuns la Herina, zidurile erau deja reconstruite, până la aproape 10 m înălțime, însă nu întocmai ca în forma lor originală. A urmat blocarea lucrărilor și tergiversarea lor, astfel încât, un martor aflat în trecere prin Herina scria, în toamna lui 1896, că prin portalul vestic al bisericii vacile circulau liber prin clădire. În 1897 au fost reluate lucrările, iar după 10 ani de restaurare, biserica a putut fi resfințită, pe 11 septembrie 1898.

În decursul lucrărilor de restaurare, nu au suferit transformări turnul nordic, nava principală, nava laterală nordică și absida centrală. Datorită restului intervențiilor, fațada vestică a devenit asimetrică, iar la refacerea portalurilor vestic și sudic nu s-a ținut cont de refacerea ușilor originale, deși acestea se cunoșteau. Foile de ușă și feroneria sunt realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Ultima restaurare a bisericii evanghelice din Herina a avut loc între anii 1995-1999, sub coordonarea arhitectului Hermann Fabini. Cu ocazia acestei restaurări, s-au identificat și fragmente de pictură murală.

Impozanța cu care domină localitatea Herina, compoziția arhitectonică armonioasă, plăcută, elementele originale romanice ale arhitecturii, și, nu în ultimul rând, istoria sinuoasă a edificiului ecleziastic din Herina fac din el un punct de interes nu doar pentru istoricii de artă,  dar și pentru orice muritor care dorește să admire creații frumoase, semețe, durabile, ale altor oameni, de demult și de mai curând.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 mai 2016.)