Moartea şi învierea din Nain

Una dintre minunile înfăptuite de către Fiul lui Dumnezeu înainte de Înviere – cea mai concludentă dovadă a Divinităţii Sale – este relatată de către Evanghelistul Luca, în capitolul al VII-lea al Evangheliei sale, fiind îndeobşte cunoscută drept „învierea fiului văduvei din Nain”.

Relatarea acestei minuni o secondează pe cea a vindecării slugii sutaşului din Capernaum, acţiunea peterecându-se tot într-o localitate din Galileea, în Nordul Ţării Sfinte.

Intrând în acel orăşel, Nain, Domnul Hristos a întâlnit un cortegiu funerar numeros, care conducea pe ultimul drum pământesc pe unicul fiu al unei femei văduve. A rămâne impresionat de moartea unui tânăr este un lucru firesc, dar a mai constata şi faptul că acel tânăr era fiul unei văduve este sfâşietor. De aceea, Hristos nu a aşteptat să fie rugat de cineva să înfăptuiască o minune, cum se întâmplase în alte cazuri, ci a intervenit de la Sine, mângâind, încurajând, mai întâi pe mama îndurerată, cu cuvintele: „Nu plânge!” (Luca 7,13) Apoi, S-a apropiat şi „S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.” (Luca 7,14) Mortul s-a ridicat, a început să vorbească, şi a fost încredinţat mamei sale. Cei prezenţi s-au înfricoşat.

O relatare simplă, banală, pune în faţa ochilor un tablou incredibil, îndeosebi omului lipsit de credinţa în Dumnezeu. Dincolo de credibilitatea sau incredibilul acestui eveniment, rămân însă eternele întrebări ale omului de oriunde şi oricând, îndeosebi în cazul morţii unor tineri: „De ce mor unii foarte tineri?”, „De ce este Dumnezeu nedrept, dacă El cu adevărat există, şi-i lasă pe cei tineri să moară înaintea celor mai vârstnici?”.

Sunt întrebări superficiale, în esenţă, care demonstrează că cei care şi le pun în ultimă instanţă, adică în faţa unor tragedii, nu şi-au pus în vremuri de linişte o întrebare centrală pentru orice muritor, nu şi-au dat un răspuns la ea: „Ce este moartea?” Răspunsul la această întrebare este, de fapt, cheia vieţii şi a sensului ei. Cel care a aflat un răspuns la această întrebare, îşi organizează şi trăieşte viaţa în funcţie de acest răspuns. Îşi construieşte o concepţie de viaţă clară, în conformitate cu înţelesul morţii şi al vieţii.

Ceea ce pasajul evanghelic despre învierea fiului văduvei din Nain poate induce oricui îl lecturează sau ascultă, este reflecţia la propriul înţeles al morţii şi al vieţii, al rostului nostru, ca oameni în orice caz muritori. Căci dintre toate lucrurile şi evenimentele existente pe această lume, unul singur este cert: moartea. Să fie ea ultimul zvâcnet al vieţii noastre?!

Imagine: Învierea fiului văduvei din Nain, frescă din Catedrala Nașterii Maicii Domnului a Mânăstirii Ferapontov, pictată de Dionisie din Moscova, cca. 1495-96.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 5 octombrie 2013.)