Adevărurile usturătoare

Dintre cele mai aspre adevăruri rostite pe Pământ, cele biblice sunt, de departe, şi cele mai dureroase. De altfel, tocmai adevărurile dure, rostite fie de către proorocii Vechiului Testament, fie de către Fiul lui Dumnezeu, sunt cele care au determinat uciderea multora dintre prooroci – ultimul, Sfântul Ioan Botezătorul, este cel mai elocvent exemplu – şi a lui Iisus Hristos, de către cei ce erau direct vizaţi de judecăţile lor aspre, dar adevărate.

Între proorocii vechi-testamentari mai puţin celebri este şi Osea, comemorat în calendarul ortodox pe data de 17 octombrie. El a trăit către finele secolului al IX-lea înaintea lui Hristos, într-o vreme când întreg poporul ales se depărtase de Dumnezeu, slujind la diverşi idoli şi trăind exclusiv pentru şi după pofte şi plăceri.

În Vechiul Testament, depărtarea evreilor de la Dumnezeul Care îi alesese să-I fie martori şi slujitori fideli este deseori numită desfrânare, infidelitatea trupească şi cea spirituală fiind, de altfel, intercorelate. Cel infidel spiritual nu poate fi fidel trupeşte; iar infidelitatea, nestăpânirea trupească, atrage după sine, inevitabil, şi infidelitatea spirituală.

Câteva pasaje din singura carte vechi-testamentară rămasă de la Proorocul Osea ilustrează cu prisosinţă nu doar adevăruri de către el sub inspiraţie divină rostite, ci şi tragica lor actualitate şi valabilitate: „nu mai este credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţară. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge. Pentru aceasta ţara e în mare jale, iar cei ce o locuiesc sunt fără vlagă.” (Osea 4,2-4); „Vor mânca, dar nu se vor sătura. Când se vor desfrâna, nu se vor înmulţi, că au părăsit pe Domnul.” (Osea 4,10); „După ce isprăvesc de băut, se dedau desfrâului; iar mai-marii lor năzuiesc numai către fapte de ruşine.” (Osea 4,18); „Ei, întocmai ca Adam, au călcat legământul Meu, au căzut de la credinţă.” (Osea 6,7)

Însă, proorocul are şi poveţe clare pentru eradicarea răului instaurat în Israel: „Păzeşte dragostea şi dreptatea Lui şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău!” (Osea 12,7); „O, de ar fi cineva înţelept ca să priceapă aceasta şi ager ca să poată pătrunde cuvântul cel adânc! Căile Domnului sunt căi drepte! Cei drepţi merg pe ele în bună pace, iar cei nelegiuiţi se poticnesc şi cad.” (Osea 14,14) Căci Dumnezeu Însuşi nu doar constată şi pedepseşte răul, ci oferă şi soluţiile eficiente pentru evitarea lui şi statornicirea omului în bine, spre împlinirea vocaţiei lui.

Imagine: Reprezentarea Sfântului Prooroc Osea în manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 17 octombrie 2013.)