Primul edificiu gotic de pe teritoriul României: Mânăstirea cisterciană Cârța

În Țara Făgărașului, în vecinătatea localităților Cârța și Cârțișoara, se află ruinele abației cisterciene de la Cârța, cea mai estică abaţie a acestui ordin şi unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din România, punctul de început al arhitecturii gotice la noi.

Ordinul cistercian a fost înființat de abatele Benedict Robert de Molesme, în anul 1098, în Burgundia, la Cistercium ( fr. Cîteaux). Nucleul ordinului l-au constituit călugării mânăstirii benedictine din Cîteaux, care s-au decis să respecte cu cea mai mare strictețe regula Sfântului Benedict, scrisă în secolul al VI-lea. Numele ordinului provine de la denumirea latină a localității Cîteaux (Cistercium). Larga răspândire a cistercienilor a început sub conducerea Sfântului Bernard de Clairvaux (1090-1153). Cistercienii au răspândit un stil arhitectonic simplu și sobru, inspirat din formele romanicului matur, în contrast cu programul arhitectural difuzat de benedictinii de la Cluny, mult mai elaborat.

Pe teritoriul de astăzi al României au funcționat două mânăstiri cisterciene: una la Igriș, în județul Timiș și alta la Cârța, în județul Sibiu. Mânăstirea Igriș a fost fondată în anul 1179, de Ana de Châtillon, prima soție a regelui Béla al III-lea al Ungariei, originară din Franța. Mânăstirea Igriș a fost întemeiată ca abație-filie a mânăstirii călugărilor cistercieni de la Pontigny, fiind locuită inițial de călugări veniți tot din Franța. La Igriș s-au pus bazele primei biblioteci cunoscute pe teritoriul României. Din nefericire, mânăstirea a fost distrusă în timpul marii invazii mongole din 1241, și nu a mai fost refăcută.

Mânăstirea Cârța (lat.: monasterium beatae Mariae virginis in Candelis de Kerch) a fost înființată de călugări de la Igriș, ca filie a celei de la Igriș. Data fondării ei  nu este cunoscută cu exactitate, dar se știe că a fost fondată de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, între 29 mai 1205 si 14 septembrie 1206, când este atestat documentar primul abate cistercian la Cârța.

Primele clădiri ale mânăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor ordinului cistercian, din materiale perisabile, mai mult ca sigur din lemn. Câţiva ani mai târziu, probabil între 1210 şi 1215, în imediata vecinătate a clădirilor provizorii din lemn a fost construită o capelă din piatră, aşa-numitul oratoriu. Fundaţiile acestei capele, cu dimensiuni reduse (circa 8-10 m) şi ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, prin cercetările arheologice întreprinse de istoricul de artă şi arheologul sas Victor Roth. Prezenţa lor a fost confirmată de cercetările arheologice din anii 1983-1985. Între meşterii care au lucrat atunci la Cârţa se numără şi un anumit Andrei Pietrarul (Andreas Lapicida), al cărui nume se mai poate încă citi pe un capitel.

Construcţia în piatră a mânăstirii Cârța a început în jurul anului 1230. Ea s-a realizat în două faze principale de execuţie, intercalate cronologic de marea invazie mongolă din anul 1241, când a fost distrusă.

În prima fază de construcție, care etalează trăsături stilistice tributare romanicului târziu, s-a trasat planul general al mânăstirii, zidurile care delimitau curtea sa interioară fiind ridicate până la o înălțime de 3-4 metri deasupra solului.

Între 1250 şi 1300, a fost refăcută în stil gotic timpuriu, cu excepţia portalului de vest, care este construit în stilul gotic târziu.

Organizarea ansamblului era tipică pentru mânăstirile cisterciene: biserica se afla pe latura nordică a unei curţi care avea pe laturile de est şi sud clădiri mânăstireşti, iar pe latura vestică, un zid de incintă.

Arhitectul şi atelierul de pietrari, activi la Cârţa după invazia mongolă din anul 1241, au avut o contribuţie majoră în diseminarea spiritului şi a formelor artei gotice în Transilvania secolului al XIII-lea. Un aport considerabil în evoluţia acestui proces l-au avut însă şi atelierele cisterciene de pietrari trimise în Transilvania, probabil din iniţiativa Capitlului General al ordinului cistercian, căruia îi erau aservite încă din anul 1240 o serie de aşezări din Ţara Bârsei. Această influenţă stilistică este evidentă la o serie de monumente contemporane Cârței, situate în sudul Transilvaniei: la bisericile evanghelice din Sebeş-Alba, Prejmer, Bartolomeu, Hărman, Cristian, Capela Sfânta Ecaterina din Braşov, la biserica reformată din Hălmeag; dar şi în nordul Transilvaniei: la biserica ortodoxă din Bistriţa sau cea reformată din Sic.

După 1421, mânăstirea Cârța fost distrusă şi refăcută în mai multe rânduri, iar în 1474 abaţia a fost desfiinţată de către regele Matia Corvin, bunurile sale fiind trecute în proprietatea bisericii Prepoziturii Sibiului. În jurul anilor 1550, după ce saşii au trecut la Protestantism, ceea ce a rămas din vechea mânăstire a devenit biserică evanghelică.

Din fosta biserică a mânăstirii se păstrează corul, restaurat între anii 1913 şi 1914, folosit ca biserică parohială evanghelică, careul, o parte a transeptului şi a pereţilor exteriori ai navelor laterale, peretele de vest, portalul şi turnul clopotelor, precum şi o parte a pereţilor estici ai clădirilor mânăstireşti. La sud se mai păstrează o singură coloană romanică, iar navele laterale, conform planului cistercian, se termină  într-un mic cor pătrat. Nava principală nu mai are tavan – pe locul ei se află un cimitir în memoria soldaților germani căzuți în primul război mondial.

Biserica evanghelică de astăzi ocupă, de fapt, doar corul şi absida fostei bazilici.

Portalul gotic a fost probabil mutat de la o intrare laterală, iar profilul său trădează influenţe gotice. În interior, arcele bolţilor se întâlnesc într-o cheie de boltă romanică, înfăţişând chipul Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii, ca stăpânitoare a cerului. Celelalte chei de boltă sunt decorate simplu, cu flori de măceş, iar între arce rezistă încă ferestre rotunde, cu şase lobi, care au primit, ulterior, vitralii.

Fosta abație falnică de la Cârța este astăzi doar o umbră a trecutului său. O umbră frumoasă însă, mărturie a unui trecut îndepărtat când oamenii se puteau dedica lui Dumnezeu mai mult decât o pot face astăzi, și creau frumuseți durabile și cu rezonanță în timp și spațiu, întru cinstirea Dumnezeului Căruia se dedicau.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 9 și 13 iulie 2016.)

More...

mihaela.stan October 19, 2017 Cultura si Spiritualitate, Turism