Din florile Deșertului Iudeii: Lavra Sfântului Sava cel Sfințit

Calendarul ortodox îl comemorează, pe data de 5 decembrie, pe Cuviosul Sava cel Sfințit, unul dintre marii asceții teologi ai secolelor V-VI. Mai celebră decât sfântul este însă, până astăzi, îndeosebi în lumea creștin-ortodoxă, mânăstirea Sfântul Sava, aflată în zona sudică a Țării Sfinte, în Deșertul Iudeii. Este considerată una dintre cele mai vechi mânăstiri locuite din lume, care încă păstrează tradiții străvechi. Una dintre aceste tradiții este aceea că femeile nu au acces în incinta mânăstirii, singura clădire a complexului monahal accesibilă și lor fiind Turnul Femeilor, din apropierea intrării principale.

Așezată în defileul Pârâului Cedrilor – Chedron sau Wadi en-Nar -, care izvorăște din muntele pe care este situat orașul Ierusalim, mânăstirea Sfântului Sava, cunoscută printre localnici sub numele arab „Mar Saba”, este situată la câțiva kilometri Est de Betleem, cam la jumătatea distanței dintre Ierusalim și Marea Moartă. Ea a fost ctitorită de către Sfântul Sava însuși, probabil în anul 483.

Sava s-a născut în localitatea Mutalaska din Capadocia, în apropierea orașului Cezareea, în anul 439, tatăl său fiind militar de carieră. Părinții au fost nevoiți să se mute în Alexandria, datorită obligațiilor tatălui, și l-au lăsat pe micuțul Sava, la 5 ani, în grija unui unchi. Copilul s-a atașat de mânăstirea episcopului Flavian, a învățat foarte repede să citească, și a devenit pasionat de  teologie. La 17 ani a depus voturile monahale solemne. După o experiență de 10 ani în comunitățile ascetice din locurile natale, la vârsta de 18 ani a mers la Ierusalim, a ajuns în Pustiul Iudeii, unde a trăit în comunitatea monastică a Sfântului Eftimie cel Mare, până la 30 de ani, când a primit permisiunea de a se retrage singur, în pustiu. După 5 ani de peregrinări prin Pustiul Iudeii, s-a stabilit într-o peșteră din apropierea actualului complex monastic ce-i poartă numele, unde a trăit în retragere următorii 10 ani.

La vârsta de 45 de ani, Sava a început ctitorirea mânăstirii, pornind de la o singură chilie, cea proprie, în jurul căreia s-a construit un întreg edificiu, pentru adăpostul tuturor anahoreților adunați împrejurul său. Comunitatea sa monastică trăia o viață de puternică rugăciune, călugării viețuind inițial în chilii săpate în piatră. Ele se întindeau pe o distanță de aproximativ doi kilometri, în jurul actualei mânăstiri. Săpături arheologice efectuate către finele secolului trecut în zonă au scos la iveală peste 40 de astfel de chilii călugărești, împrejurul Lavrei. Inclusiv chilia Sfântului Sava este marcată, vizibilă. Din considerente de securitate în fața invaziilor persane și nu numai, precum și din cele practice, călugării s-au unit, ulterior, într-o mânăstire cu viață comunitară. Cu timpul, au fost construite două biserici, pe vârful peretelui stâncii, Împăratul Justinian al Bizanțului fiind principalul susținător al lor.

Sfântul Sava a condus comunitatea monastică a lavrei sale aproape 50 de ani. În plus, a contribuit la edificarea a încă 13 mânăstiri în Pustiul Iudeii, numărul eremiților viețuitori în acest pustiu crescând de la câteva sute, la câteva mii. A fost primul dintre părinții deșertului care a formulat și a scris un set de reguli pentru organizarea și corecta viețuire a eremiților.

S-a stins în anul 532, la vârsta de 93 de ani, fiind înmormântat în curtea lavrei sale. Mormântul original se află încă în incinta mânăstirii, însă relicvele sale au fost luate de către cruciați, în secolul al XII-lea, și duse în Italia, la Veneția, unde au stat până în anul 1965, când Papa Paul al VI-lea le-a returnat mânăstirii. Astăzi ele se păstrează în interiorul bisericii mari a complexului. 

Se estimează că, în secolul al VII-lea mânăstirea avea un număr de 4000 de călugări. În timpul  invaziei persane din anul 614, ea a fost avariată, apoi restaurată în anul 629. 

În secolul al VIII-lea a trăit aici, ultimii ani de viață, și renumitul Sfânt teolog Ioan Damaschin (676 – 749), mare apărător al cinstirii icoanelor în timpul ereziei iconoclaste, al cărui mormânt se află într-o peșteră din mânăstire. 

După jefuirea din 796, s-au consolidat și extins  fortificațiile,  în secolul al IX-lea, și încă o dată în secolul al XII-lea, în vremea cruciaților.

Vremea dominației turcești asupra Țării Sfinte a favorizat atacuri ale beduinilor locali asupra lavrei, iar un cutremur de la începutul secolului al XIX-lea a impus noi renovări, efectuate de către ruși, în 1840.

Pentru români, are o importanță aparte faptul că în biblioteca acestei mânăstiri se păstrează un codice cu inscripția care confirmă faptul că ea a fost refăcută, în urma invaziilor barbare și a distrugerilor, cu susținerea materială și financiară a domnitorilor Țărilor Române. Unul dintre acești susținători este Domnitorul Sfânt Neagoe Basarab, altul Domnitorul Alexandru Lăpușneanu.

S-au păstrat, până astăzi, cele două biserici ale mânăstirii. Mai există, de asemenea, câteva capele, o mică parte din vechile clădiri gospodărești aferente și o cisternă foarte mare, săpată în stâncă, care adună apa de ploaie.

Mânăstirea Sfântul Sava a adăpostit între zidurile ei nu doar eremiți, călugări cu viață ascetică, ci și colecții impresionante de cărți, icoane, manuscrise. Unele au fost mutate, în timp, de acolo, pentru o mai bună și sigură păstrare, nu puține fiind jefuite și comercializate de către traficanții de artă.

Manuscrisul lui Arhimede – descoperit de către filologul danez Johan Ludvig Heiberg, în anul 1906, ale cărui date, inclusiv imaginile și transcrierile au fost făcute publice în anul 2008, fiind stocate pe Digital Palimpsest Web Page, pentru liberă folosință sub licența Creative Commons, și ale cărui imagini procesate au fost stocate pe Google Book – a stat vreme de câteva secole în biblioteca mânăstirii Sfântul Sava, apoi la Constantinopol, de unde a fost furat în anul 1920, și vândut în Vest. Înainte de descoperirea lui, manuscrisul nu era cunoscut printre matematicieni, fizicieni sau istorici. În secolul al XII-lea, codexul original al lui Arhimede a fost dezlegat, răzuit și spălat, împreună cu alte șase manuscrise pe pergament, incluzând și una din lucrările lui Hypereides. Apoi, aceste pergamente au fost îndoite pe jumătate și refolosite pentru un text liturgic creștin de 177 de pagini, astfel încât o foaie veche a fost împărțită în două foi noi de carte liturgică. Răzuirea nu a fost completă, iar manuscrisul lui Arhimede poate fi citit acum după lucrările științifice și academice din 1998-2008, obținute prin procesarea imaginilor manuscrisului cu raze ultraviolete, infraroșii vizibile și raze-X.

Tot în biblioteca mânăstirii Sfântul Sava a fost descoperită și o copie a scrisorii atribuite Sfântului Clement al Alexandriei, conținând pasaje din așa numită Evanghelie secretă a lui Marcu.

Celebru în epoca sa pentru viețuirea ascetică și profunzimile teologice, Sfântul Sava a influențat considerabil viața practică, liturgică, a Bisericii Ortodoxe, întocmind celebra sa carte cu toate rânduielile de slujbă în Biserică, anume Tipiconul ce-i poartă numele. Cartea cuprindea serviciile liturgice standard celebrate atunci în Patriarhia Ierusalimului, la care Sfântul Sava a adăugat rânduielile locale specifice ale mânăstirii sale. Astfel întocmit, manuscrisul a fost preluat și prelucrat în Constantinopol de către mânăstirea Studion, și s-a păstrat ca o carte de căpătâi a rânduielilor bisericești de rit bizantin în toate Bisericile Ortodoxe locale, până astăzi, sub numele Sfântului Sava.

Până către finele primului mileniu creștin, în mânăstire s-a păstrat cu acuratețe tradiția liturgică ierusalimiteană, slujindu-se Liturghia vechi-ierusalimiteană. Din mileniul al doilea, mânăstirea a preluat ritul liturgic bizantin.

Credit foto: Andrew Shiva / Wikipedia / CC BY-SA 4.0

(Forma prelucrată a articolului publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 5 decembrie 2013.)