Sfântul Maxim Mărturisitorul: omul cunoscător de Dumnezeu

Calendarul ortodox il comemorează anual, pe data de 21 ianuarie, pe unul dintre cei mai complecși și prolifici Părinți ai Bisericii: Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Născut în Constantinopol, într-o familie nobilă, în jurul anului 580, Maxim a avut parte de o  educație de excepție, ajungând posesorul unei culturi și erudiții rare. Aceste lucruri l-au făcut remarcat de către Împăratul Heraclie, care și l-a luat de secretar.

Nu a rămas multă vreme în această funcție, în anul 614 el alegând să se retragă din viața tumultuoasă a capitalei bizantine, la Mânăstirea Chrysopolis – Scutari, de pe cealaltă parte a Bosforului.

În anul 626, perșii au invadat Constantinopolul, iar mulți monahi s-au refugiat din calea lor în Egipt. Astfel a ajuns și monahul Maxim la Cartagina, unde a rămas pentru mai multă vreme. Acolo, către mijlocul secolului al VII-lea, el s-a lansat într-o controversă teologică cu fostul patriarh al Constantinopolului, Pyrrhus, care, alături de alți adepți și de curtea bizantină susțineau erezia monotelită.

Dogmatizarea învățăturilor referitoare la Ființa, Natura lui Dumnezeu, la Creație, la om, s-au făcut  în urma multor dispute cu promotori ai diverselor învățături greșite, numite erezii. Iar Sfântul Maxim a fost unul dintre combatanții foarte curajoși ai unei astfel de erezii.

Netăcând asupra unor adevăruri de credință pe care împărații bizantini ai timpului în cooperare cu unele personalități bisericești dispuse la compromisuri pentru a dobândi funcții le alteraseră, făcând pact cu ereticii, Sfântul Maxim a fost arestat, în anul 653.

În anul 655 a fost judecat și exilat la Bizya, în Tracia.  În 656 a fost rejudecat, dar, refuzând orice retractare a afirmațiilor sale, a fost exilat la Perberis. În 662 a fost reaudiat, la Constantinopol.

Pentru că a refuzat tăcerea care i se impunea asupra problemei teologice dezbătute, Sfântul Maxim a fost biciuit, apoi i s-au tăiat limba și mâna dreaptă, astfel încât să nu mai poată nici vorbi, nici scrie. Urmare a acestor chinuri sfâșietoare, el s-a stins, la 13 august 662, în ultimul loc de exil, pe coasta de răsărit a Mării Negre.

Foarte bun și fin cunoscător al filosofiei antice grecești și al teologiei Sfântului Grigorie Teologul, Sfântul Maxim a lăsat moștenire un complex de scrieri dintre cele mai valoroase în toată teologia creștină, un adevărat „sistem teologic”, care explică în mod inegalabil noimele omului, ale Cosmosului, și logica, Logosul Divin al acestor realități.

În epoca crizelor de tot felul pe care umanitatea le traversează, lectura operelor sale oferă explicații și soluții pe cât de logice, pe atât de inaccesibile omului prins în mrejele lui „a consuma”, „a avea”, în detrimentul lui „a fi”, „a deveni”.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 21 ianuarie 2014.)