Sfinţii: elita spirituală a unei naţiuni

Prima duminică de după Cincizecime, Biserica Ortodoxă a dedicat-o Tuturor Sfinţilor, sărbătoare ultra-cunoscută în Vest şi celebrată acolo întotdeauna pe 1 noiembrie. Aşezarea acestei sărbători imediat după Cincizecime are însă o profunzime, un rost, fiindcă sfinţii sunt, practic, rodul Cincizecimii, dovada concretă a faptului că Dumnezeu a trimis pe Duhul Său cel Sfânt în lume, făcând astfel posibilă sfinţirea oamenilor, înaintarea lor în bine, prin renunţarea la a făptui răul, dobândirea iertării pentru răul deja făcut – asta se poate doar prin lucrarea curăţitoare a Sfântului Duh – şi consecvenţa în bine, în virtute.

Biserica Ortodoxă Română a hotărât ca, în duminica a doua de după Cincizecime, să fie celebraţi toţi sfinţii români.

De ce este frumos şi binevenit ca o naţiune să-şi celebreze pe sfinţii din ea răsăriţi, în toate veacurile de după Hristos? Fiindcă o astfel de sărbătoare arată cinstire înaintaşilor care, trăind în acelaşi cadru geografic, cultural şi spiritual ca şi noi, au avut o viaţă superioară, sfârşind călătoria pământească într-o formă sufletească de excepţie.

Căci este una să te desparţi de lumea aceasta încrâncenat de răutăţile, poverile şi neajunsurile ei, şi este cu totul alta să te desparţi de ea împăcat cu tine însuţi, cu semenii tăi şi cu Dumnezeu. Iar sfinţii asta fac: îşi sfârşesc viaţa pământească în împăcare şi adâncă iubire de Dumnezeu şi de semeni, adică în comuniune iubitoare, care este sensul pentru care omul a fost creat.

Din acest considerent, sfinţii sunt şi rămân modelele umane de cel mai înalt nivel, fiindcă ei şi-au înţeles şi asumat menirea, vocaţia, ca oameni: fiinţe create din iubire, după chipul lui Dumnezeu, înspre asemănarea cu El. Iar fiindcă în istoria şi prezentul fiecărei naţiuni există, cu certitudine absolută, oameni sfinţi care nu au fost consacraţi ca atare oficial, de către Biserică, este firesc să fie şi ei, cei „neoficiali”, celebraţi de către Biserică, fiindcă cinstirea lor nu este decât în beneficiul nostru, al celor care avem nevoie de modele umane şi de mijlociri ale mai drepţilor decât noi în faţa lui Dumnezeu, pentru noi.

Deşi foarte puţini conştientizează asta, fiecare muritor are cel puţin un idol: plăcerile de tot felul, materia, poziţia socială, diverse persoane sau obiecte, etc. Duminicile dedicate sfinţilor sunt bune prilejuri de a ne evalua onest tabla de valori personale, de a reflecta serios la modul cum ne ducem această viaţă şi cum ne calculăm despărţirea de ea, intrarea în Veşnicie: la fel ca sfinţii, în rostul şi vocaţia pentru care am fost creaţi, sau oricum, la întâmplare.

Imagine: Chemarea primilor apostoli de către Hristos, mozaic din biserica Chora/Kariye Camii, Constantinopol/Istanbul, sec. al XIV-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 6 iulie 2013.)