Sfinţii, ca Epifanie a Bisericii

Fixarea sărbătoririi tuturor Sfinţilor în prima duminică de după Cincizecime, care este considerată ziua de naştere a Bisericii lui Hristos, are o logică şi o semnificaţie profundă. Sfinţii sunt revelaţia faptului că Biserica a fost învestită cu deplinătatea Harului Dumnezeului Treimic infinit, ce-l slujeşte pe omul doritor s-o facă, să-şi depăşească limitele impuse de natura sa căzută, adâncindu-se în comuniune cu Dumnezeu-Creatorul său şi cu semenii.

Toate religiile sau concepţiile filosofico-religioase despre lume, la fel ca şi psihologia – aproape o nouă religie în modernism – au în centrul lor, invariabil, omul şi poziţionarea sa faţă de propria viaţă şi/sau faţă de Univers. Fiecare dintre ele are o altă doctrină, foarte multe au puncte comune, fără a fi însă similare.

Însăşi religia creştină, deşi bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu revelat – Biblia sau Sfânta Scriptură – şi pe credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat în istorie, a fost divizată de către oameni, de-a lungul celor două milenii de existenţă, în foarte multe ramificaţii. Divizarea a fost uneori atât de brutală, încât ideea de Biserică a lui Hristos s-a anulat, practic, la unele denominaţiuni creştine.

Biserica este păstrătoarea Harului Cincizecimii, trimis de Dumnezeu asupra Sfinţilor Apostoli şi prin ei asupra tuturor celor învestiţi cu preoţia sacramentală. Acest Har al Cincizecimii sfinţeşte, desăvârşeşte lucrul cu sine al oricărui creştin, conferindu-i sfinţenia. În lipsa sau, mai grav, în refuzul conştient al Harului din Biserică, din Sfintele Taine, omul poate ajunge la un anumit grad de civilitate prin lucrul asiduu cu sine, dar nu poate ajunge sfânt. Ba, mai mult, urcând pe povârnişul trufiei, el poate cădea în abisul izolării egoiste, al mândriei luciferice, antipodul comuniunii în iubire la care invită şi pe care o mijloceşte Biserica.

Refuzul Harului Bisericii, lucrător prin preoţia sacramentală, este implicit refuzul cinstirii sfinţilor, deci refuzul sfinţeniei.

Imagine: Ceata Sfinților, detaliu din fresca Judecății de Apoi, Mânăstirea Voroneț, 1547.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 14 iunie 2012.)