Cuvioasa Maria Egipteanca: concluziile dintr-o viaţă a exemplelor contrare (3)

Duminica a cincea din Postul Mare fiindu-i alocată Sfintei Maria Egipteanca, este bun şi folositor lucru a reflecta la ea. Lecturând, fie şi pe scurt, viaţa acestei femei trecute din iadul patimilor în bucuria Luminii, oricine se miră. Unii vor considera-o, poate, o altă istorie bisericească edulcorată; alţii, cei foarte „raţionali”, o vor califica, probabil, drept „poveste ştiinţifico-fantastică”, fiindcă nici un om nu poate vieţui, timp de 47 de ani, în aşa austeritate sălbatică. Destui de puţini, cel mai probabil, ar fi dispuşi a trage şi nişte concluzii realiste, din aşa o relatare aghiografică.

Care ar fi concluziile fireşti ale unei astfel de lecturi, însă?

În primul rând, aceea că omul are, în străfundul lui sădită, dorinţa de Absolut. Pe care Absolut el îl caută, chiar involuntar, inconştient, toată viaţa. Iar unii dintre oameni, destui de altfel, se adâncesc în marasmul poftelor, al plăcerilor trupeşti, fiindcă asta este cel mai facil naturii umane căzute, ea se simte cel mai bine astfel, trece prin stări percepute drept absolute. Şi totuşi, imensa majoritate dintre cei cu aceste experienţe ajung să recunoască, la un moment dat, că s-au înşelat. Că absolutul lor era doar o fata Morgana, o mare păcăleală, care i-a epuizat în alergarea pentru atingerea ei.

Cuvioasa Maria Egipteanca este unul dintre exemplele care nu a ajuns în mod raţional, ci supra-raţional, la o astfel de conştienţă a stării sale morganatice decăzute din rostul real. S-a întâmplat astfel, fiindcă într-un moment al vieţii ei ticăloase, ea a aspirat la Divin, şi-a dorit să se atingă şi ea de lemnul Crucii pe care S-a lăsat răstignit Fiul lui Dumnezeu. O forţă mai presus de ea a împiedicat-o, ostentativ, a ţintuit-o în afara bisericii. Aceea a fost clipa ei de luciditate, de recunoaştere clară a stării de decădere extremă în care se afundase. Şi a hotărârii nestrămutate de a se opri din cădere.

O altă concluzie este aceea că, ieşirea din dependenţa de plăceri, de patimi, este un lucru extrem de anevoios. După 17 ani de nenumărate destrăbălări, Cuvioasei Maria i-au fost necesari alţi 17 ani de dureroasă luptă cu propria fire, cu slăbiciunile care-i deveniseră o a doua natură, care mereu şi mereu îşi cereau drepturile „vechi”. Doar hotărârea ei fermă, lupta consecventă cu sine şi Harul divin au ajutat-o să scape de încorsetarea acelor amintiri ale plăcerilor de odinioară, să se limpezească pe sine, şi să treacă din sfera tenebrelor trupeşti în cea a Luminii dumnezeieşti.

Când omul devine carnal până şi în spiritul său, el are nevoie de luptă consecventă  cu carnalitatea sa, pentru a-şi elibera spiritul de sub povara ei. Aşa se explică didactica bisericească a feririi omului de păcat. Este medicina preventivă a sufletului, a cărui însănătoşire e cu atât mai grea, mai durerosă şi de durată, cu cât mai multe patimi a adunat în el.

Nu ultima dintre concluzii poate fi şi aceea că, dacă omul nu este onest, sincer cu sine însuşi şi cu Dumnezeu, el nu poate să se elibereze de propria închingare în materie, în carnalitatea exacerbată. Dumnezeu iubeşte nespus pe oricare dintre cei creaţi după chipul Său şi înspre asemănarea cu El, dar doreşte libera cooperare a omului la realizarea acestei asemănări. Omul trebuie să-L aleagă singur şi în mod decisiv, iar El Îşi oferă ajutorul. Altfel, Dumnezeu nu intervine cu forţa, în forţă, în viaţa liberă a omului. El intervine doar când este căutat, acceptat, recunoscut de Creator şi singur Stăpân al omului; invitat, rugat, aşteptat s-o facă.

Corolarul întregii relatări a vieţii excepţionale a Sfintei Maria Egipteanca este acela că nimeni nu este exclus de Dumnezeu. Şi cele mai decăzute persoane sunt primite şi cu prisosinţă răsplătite de Dumnezeu pentru buna lor voinţă. Acesta este, în fond, marele mesaj al Creştinismului: Dumnezeu îşi iubeşte Creaţia Sa întreagă, iar pe om – cununa Creaţiei – în mod special. Dacă şi omul însuşi se apropie, conştient de sine și de rostul său real, de Creatorul său iubitor, el se face tot mai asemenea cu Dumnezeu, împărtăşindu-se din Lumină, devenind o lumină autentică în deşertul lumii copleşite de artificialele luminiţe ale materialităţii nesăţioase, înşelătoare.

Imagine: Icoană rusească cu Sfânta Maria din Egipt, circa 1800, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 5  aprilie 2014.)

More...

mihaela.stan April 3, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse