Sfântul Celestin şi nostalgia unităţii care s-a pierdut

Fiindcă până la celebrarea Învierii Domnului din acest an calendaristic mai sunt puţine zile, iar această celebrare este una comună întregii Biserici, indiferent de confesiune, vor fi fiind unii creştini care se întreabă, nedumeriţi, de ce, totuşi, ei nu sărbătoresc în fiecare an la fel Paştele şi alte sărbători.

Îndeosebi societatea globalizată şi plurireligioasă în care trăim oferă, chiar şi involuntar, premisele unei reflecţii la această întrebare. Fiindcă, a trăi într-o familie mixtă, sau într-o societate unde, prin tradiţie, marile sărbători ale confesiunii creştine majoritare sunt respectate şi de către legislaţia civilă – prin acordarea de zile legale libere – poate fi destul de frustrant pentru cei care au altă religie sau confesiune decât cea majoritară, în respectiva ţară. Necoincidenţa sărbătorilor face ca, atunci când se acordă zile nelucrătoare, cei religioşi dornici a-şi păstra propria lor identitate religioasă să nu se poată bucura în egală măsură de ele. Astfel, apare în mod implicit nedumerirea referitoare la diferenţele care există între creştini.

Ceea ce destui de puţini dintre contemporani ştiu cu claritate, este faptul că Biserica instituţie divină, Trupul mistic al lui Iisus Hristos, al cărui Cap este El Însuşi, este una singură, de la fondarea ei, la Cincizecimea de acum aproape două mii de ani, şi până la finele istoriei, adică la Parusie. Doar Biserica instituţie umană, cea căreia Hristos i-a încredinţat chivernisirea vizibilă a Harului, este neunitară, ci divizată, confesionalizată.

Însă, iniţial, în primul mileniu creştin, deşi au existat o multitudine de curente de gândire şi credinţă centrifuge, în toată lumea creştină de atunci, unitatea bisericească nu s-a rupt. Momentul oficial al acestei rupturi, cea dintre Est şi Vest, a fost anul 1054. Până atunci, au existat şi în Vest veritabili promotori ai doctrinei de credinţă ortodoxă, adică cea corectă. Dovada este unul dintre Papii Romei, pe numele său Celestin, celebrat de către calendarul Bisericii Constantinopolului pe data de 8 aprilie.

Născut (probabil!) în Cetatea Eternă, către sfârșitul secolului al IV-lea, Celestin a studiat la Milano, se pare, la şcoala marelui Arhiepiscop Ambrozie al Mediolanului, şi el celebrat deopotrivă de către Vest şi Est. Acolo a deprins o foarte bună cunoaştere a teologiei, îmbinată cu viaţa practică de o moralitate neîndoilenică. Virtutea şi autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios, care, după moartea Papei Bonifaciu, l-au ales ales episcop al Romei, la 10 septembrie 422, fiind cunoscut, în Vest, sub numele Papa Celestin I.

Deşi a avut o contribuţie decisivă în respingerea ereziei pelagiene, care se răspândise în special în Apusul Europei, Sfântul Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, din 431.

Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, pe data 27 iulie 432, Papa Celestin a continuat să mărturisească cu consecvenţă natura divino-umană a Fiului lui Dumnezeu, respingând orice doctrină contrară acestei credinţe. Ceea ce şi el a mărturisit este, până astăzi, parte a mărturisirii de credinţă a Bisericii.

A fost înmormântat în Catacomba Priscilla, din Roma, şi a lăsat posterităţii exemplul unui creştin şi ierarh onest, bine ancorat în Duhul autenticităţii Bisericii lui Hristos. Modelul său oferă deopotrivă nostalgia vremurilor unităţii bisericeşti pierdute la anul 1054, şi imboldul renunţării la orgolii şi interese profane, în favoarea primatului Adevărului, Care este doar Unul.

Adevărul Înviat fiind curând celebrat de toată Creştinătatea, de Biserică în primul rând, se cade a reflecta la mărturisirea Lui ca atare, într-o lume secularizată, desacralizată şi mult prea polarizată şi divizată de orgolii şi minciuni.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 8 aprilie 2014.)

More...

mihaela.stan April 7, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse